
O femeie în vârstă de 50 de ani, din Săbăoani (judeţul Neamţ) a fost scoasă dintr-o fântână adâncă de 25 de metri în care căzuse.
Strigătele femeii au fost auzite de către vecini, care au apelat imediat la serviciul unic de urgenţă 112, iar pompierii Detaşamentului Roman al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ au răspuns prompt.
Pacienta a fost scoasă la timp din fântână, însă prezenta o stare paraplagică, având o ruptură de splină şi o fractură la coloana dorsală, fiindu-i afectată coloana vertebrală, informează monitorulneamt.ro.
Citește și: Dosar penal în Borșa: O femeie și-a închis fiul într-o cușcă de 5 metri pătrați
Intervenţia pompierilor a fost una foarte grea, deoarece fântâna era una foarte îngustă, extragerea femeii fiind dificilă, ţinând cont de problemele de la coloană.
Aceasta a fost dusă de urgenţă la spital şi supusă unei intervenţii chirugicale.
Citește și: Accident grav pe DN1: Două femei și-au pierdut viața într-un impact violent