Adina Vălean, comisarul european pentru Transporturi, a declarat că paşaportul COVID, adeverinţa care facilitează libera circulaţie, nu va fi condiţia esenţială pentru a putea călători, în condiţiile pandemiei de coronavirus. Statele membre UE vor fi obligate să ofere alternative. Cel mai probabil, acest document european ar putea fi pus în circulaţie din iunie 2021.
Adina Vălean a explicat că adeverinţa nu este un paşaport, ci un document unic european, „o dovadă pentru o situaţie în care un cetăţean al unui stat membru se poate afla”.
„Și anume dacă are un vaccin făcut, dacă are un teste PCR făcut sau a trecut prin boală și în consecință are o imunitate naturală. În momentul de față, cetățenii din România știu foarte bine că atunci când merg și fac vaccinul, primesc un certificat de vaccinare, sunt introduși într-o bază de date națională. De asemenea, când fac un test PCR primesc o dovadă a rezultatului testului.
Toate acestea, în România și în alte țări, arată complet diferit. Când cineva circulă dintr-un stat în altul există probleme de recunoaștere a acestor documente între statele membre. Prin acest regulament, Comisia propune astăzi (miercuri – n.r.) unificarea, standardizarea acestor certificate pentru a nu mai întâlni situații în care se solicită aceste documente la intrarea într-un stat european, iar dacă nu corespund, atunci acea persoană se poate regăsi în situația să fie întors din drum”, a explicat Adina Vălean.
Comisarul european pentru Transporturi a precizat că această adeverinţă electronică de liberă circulaţie ar putea fi activă la 1 iunie 2021.
Adina Vălean a subliniat că în prezent nu există o restricție a valabilității adeverinței. Motivul: specialiștii nu s-au pus de acord cât îți asigură imunitate un vaccin, cât durează anticorpii după boală.