Generația Revoluției, adică a mea, fericiții care aveau 25 de ani în anul 1989, a fost cu ochii larg deschiși și tot a fost țepuită la sînge. E greu de imaginat oameni cu ochii mai larg deschiși decît ai mei colegi de grupă la facultate, unde din șapte oameni patru au plecat pînă în luna iunie 1990, iar cei rămași, după mineriadă- și nu s-a mai întors nici unul. Mai puțin se poate spune despre noi, cei angajați și care am rămas 27 de ani pe baricade. În fond, de la momentul cînd Mihai Răzvan Ungureanu a intrat cu brațul în eșarfă în biroul meu spunînd că descinde din Revoluția clujeană unde și-a lăsat sîngele, la momentul cînd am citit mărturia unei colege că și Marian Munteanu umbla cu brațul în eșarfă tot zilele acelea, fără să se fi întîlnit vreodată cu un plumb (se întîlnea în schimb regulat cu Securitatea) au trecut 25 de ani. Și nu aș fi aflat dacă nu exista încercarea de a-l recicla pe Munteanu acum doi ani ca și candidat la PNL și viitor lider al dreptei. În dosarele Revoluției și mineriadei, care își trăiesc ultimele zile la procuratură sau în pre-instanțe unde riscă să moară definitiv nu mai au cum aduce vreo justiție, dar aduc suficiente dovezi că poporul a fost, în Revoluția română, carne de tun și atîta tot, că în vreme ce noi ne întrebam dacă tancurile or să tragă în noi alții își înnodau artistic brațul în eșarfă sau repetau discursurile pe care urmau să le țină din balcoane. Sigur, au mai avut și ei accidente, că nu poți manipula nici intelectuali, nici mineri, fără să mai ai defecțiuni, dar per total cine are planul și rețeaua cîștigă întotdeauna pe termen lung.
Înțelepciunea asta pare să facă parte din ce s-a transmis de la o generație la alta, și nu e de mirare că vechii capi ai Securității, inclusiv cei care au participat la represiunea revoluționarilor din Timișoara, ca Filip Teodorescu, au ajuns figuri patronale ale SRI de azi, chemate la aniversări și conducînd colective de redacție, iar moartea generalului Vlad a devenit o ocazie publică pentru sforarii revoluției să-și asume meritele. Dacă nu erau ei, mai avea loc schimbarea? Răspuns: da! Pentru că s-a schimbat pînă și Albania. Dar nimeni, absolut nimeni nu s-a schimbat cu prețul a peste o mie de morți. Că asta e problema cu dracu care te trece puntea, nu știi niciodată cîte cadavre o să îți ceară în schimb.
Greu de evitat asemenea amintiri în zilele comemorării accidentului de la Colectiv, văzând ce se petrece cu o nouă revoluție a unei noi generații de nemulțumiți, care nu mai riscă nimic ieșind în stradă, dar pare mai convinsă decît noi în 1990 că sunt în control și nu îi manipulează nimeni. Istoria accidentului în sine nu mai prezintă nici un interes, iar despre faptul că din ea nu a rezultat nici o reformă semnificativă a statului, din lipsă de inițiativă tehnocrată (am pus o evaluare obligatorie de risc inspirată din legislația americană în programul lui Dacian Cioloș- nici pînă la ora asta nu a făcut nimeni un proiect de lege), și incompetența susținătorilor tehnocraților (rar atîția mobilizați să ceară ceva dar care nu au idee ce să ceară). Azi nu mai vreau decît să pun cîteva întrebări.
Dacă la Colectiv a fost o schimbare revoluționară, de ce succesorul lui Gabriel Oprea la Interne a fost generalul Tobă (altul cu plagiat și record de reprimat manifestanți)? Și de ce tot noi, la România curată, care am făcut plîngerea contra lui Oprea pentru abuz în serviciu înainte de Colectiv, făceam plîngerile contra lui Tobă șase luni mai tîrziu, în vreme ce manifestanții revoluționari aveau impresia că totul le-a ieșit și stăteau liniștiți în banca lor (am și azi emailuri memorabile de apărare a lui Tobă din partea guvernului)?
Dacă la Colectiv a fost o schimbare revoluționară, de ce miniștrii de Externe (numirea în care Președintele e cel mai implicat, are atribuții constituționale) de după Colectiv au fost Lazăr Comănescu și Teodor Meleșcanu, amîndoi diplomați de rang înalt înainte de 1989? Și cum se face că nimeni nu protestează, deși pe lîngă ei Adrian Năstase sau Adrian Severin erau superoccidentali în anii optzeci, iar Andrei Pleșu (ca să vorbesc doar de foști miniștri de externe) avea Securitatea la poartă?
Dacă la Colectiv a triumfat spontaneitatea, și nu planul, cum se face că din toată societatea civilă doar Inițiativa pentru România, un grup de agitatori pe Facebook care a tranzitat pe la vreo trei partide deja cu servicii online și care luptă cu plagiatul plagiind listele negre ale CPC (au eliminat, firește, ce era stînjenitor, adică referatele pentru obiectivitate, ziariștii profesioniști care editează și s-au dus direct la bunuri – adică punem pe lista neagră pe cine trebuie în funcție de client) a ajuns partenera președinției, iar oameni care nu au fost niciodată în stradă și nu au luat o amendă de la jandarmi au ajuns la consultări cu președinția, și după aceea în guvernul Cioloș și pe liste USR?
Dacă la Colectiv a triumfat justiția, de ce Victor Ponta a fost achitat în dosarul care i se făcuse în acele zile, de spălare de bani, pentru un onorariu declarat și cu impozit plătit de la firma lui Dan Șova? Și de ce manifestanții ”#rezist” nu au strigat nici o dată contra vreunui serviciu secret, deși am publicat dovezi că banii proiectelor SRI ca SIL ajung la firme ale fostei securități, dar vor în schimb ”depesedizarea” Curții Constituționale, deși toate deciziile care deranjează au fost luate unanim, cu o singură excepție (deci și de judecători care nu sunt numiți de PSD), iar Maya Teodoriu, numită de PSD, a defectat la ultima decizie? Cum poate o revoluție pentru statul de drept să aibă o singură țintă, organul suprem de control al legalității și cine e cel care decide care e compoziția CCR și cum trebuie să judece aceasta? Dacă la Colectiv a triumfat justiția, de ce Ghiță nu e în țară, deși s-a dovedit că a spus adevărul despre Florian Coldea și statul paralel (în ale cărui grații a încercat și Liviu Dragnea să intre, la un tenis, dar nu a mers, așa că acum se luptă cu tot aparatul)?
Dacă la Colectiv a triumfat rațiunea, ajutată de o presă și un DNA deopotrivă de eroici, de ce Ministerul Finanţelor ar putea plăti toate despăgubirile de sute de milioane de euro, cerute de victimele şi rudele incendiului de la ″Colectiv″, dacă această sumă uriaşă nu va putea fi recuperată la finalul procesului de la cei vinovaţi? Cum e cu putință ca un procuror DNA să solicite magistraţilor de la Tribunalul Bucureşti ca statul să devină garant pentru aceste plăți (vorbim de cereri de peste 300 de milioane de euro, la atîta estimează supraviețuitorii valoarea morților, și evident că patronii clubului Colectiv şi fostul primar Piedone nu au aceşti bani)? O bună parte din cei ajutați de Salvare și spitale nici nu aveau asigurare de sănătate, deci banii cheltuiți pe ei au fost deja luați de la alți bolnavi care plătesc contribuții. Și cum se face că salvatorii au ajuns să fie considerați vinovați, deși nu există nici un caz în care cineva cu șanse bune de supraviețuire să fi murit din cauza salvatorilor (proponentul cel mai vocal al acestei teorii este chiar Vlad Voiculescu, ajuns de la o bancă din Viena unde nu e clar ce făcea direct ministrul ‚tehnocrat’ Sănătății și manifestant ”Rezist”, o altă dovadă de spontaneitate revoluționară). Cu alte cuvinte, cine sunt cei care vor să facă din Colectiv un FNI/Vîntu în care e adus CEC la momentul oportun să acopere pierderile? Și o să fie vreodată procurorul DNA tras la răspundere pentru cele 300 de milioane potențial prejudiciu, chiar dacă instanțele vor avea bunul simț să oprească această aberație?