România a trimis din nou un memoriu la Comisia Europeană, legat de pensiile speciale. Marcel Boloş precizează că termenul pentru legea pensiilor speciale este luna iunie.
Avem date exclusive din reforma pensiilor speciale. Surse guvernamentale ne-au explicat ca Guvernul a trimis o scrisoare Comisiei Europene pentru a cere un nou punct de vedere privind pensiile speciale.
Din primele date, oficialii europeni susțin o tăiere drastică a acestor pensii
România a trimis o scrisoare Comisiei Europene după ce a venit acel raport al Băncii Mondiale cu privire la reforma pensiilor speciale. Si asta pentru ca guvernanții vor sa vadă exact care este punctul de vedere al oficialilor europeni. Potrivit unor surse guvernamentale, reprezentanții Comisiei Europene susțin o tăiere drastică a pensiilor speciale. Și asta pentru ca cei de la Comisie vor ca în stabilirea pensiei speciale sa fie luat in calcul un procent de 45% din ultimul an de activitate sau 65% din întreaga cariera.
„Impozitarea pensiilor reprezintă una dintre recomandările făcute de Banca Mondiala, să se discute cu specialiştii, nu fug de răspuns, dar trebuie ca scenariile sa fie lucrate de specialisti”, a declarat Marius Budăi
„Am discutat, trebuie sa se pronunte clar, pensiile militare nu sunt la Ministerul Muncii, nu sunt pensii speciale, revin la acel PNRR scris pe ascuns, unde expresia de pensii speciale. Comisia a interpretat ca orice pensie are in componenta necontributivitatea este trecută in aceasta categorie, am avut discutii repetate ca integrator de reforma cu ministrul de resort. Am discutat si cu cei interesați transparent si acel proiect a fost înaintat, e baza unui raport, l-am prezentat personal la Banca Mondială, in decembrie, dupa care a venit si raportul BM, pe care l-am inaintat Comisiei Europene, vom avea discuții in continuare cu ministerele de linie, sunt doua concluzii din măsurile pe care le-am propus in acel proiect de act normativ: una ca exista o aliniere prin măsuri la contributivitate si, doi, interzicerea abuzarii de acel sistem de pensii SPECIALE. Proiectul este in linia strategica corecta”, a mai spus ministrul Budăi