Deputatul PSD Adrian Solomon, huiduit de bârlădeni după ce l-a atacat pe Iohannis

Deputatul PSD Adrian Solomon s-a numărat printre politicienii care au ținut discursuri la festivitățile organizate în Bârlad, cu ocazia Zilei Naționale și a Centenarului Marii Unirii.

Social-democratul le-a urat bârlădenilor prezenți ”ca peste încă o sută de ani să dea Domnul ca poporul român să fie condus de un etnic român, și nu german, ca acum” – un atac voalat la actualul președinte al țării, Klaus Iohannis.

Mulțimea, însă, n-a primit deloc urarea cu încântare și l-a huiduit copios pe Solomon.

Adrian Solomon este social-democratul care, în 2012, i-a transmis fostului premier Mihai Răzvan Ungureanu că ar putea avea soarta lui Aldo Moro, fost premier italian asasinat de către extremiștii de stânga.

B1.ro