Europarlamentarul Victor Negrescu (PSD): ‘Este nevoie de măsuri urgențe pentru susținerea industriilor culturale și creative’

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu susține că, în aceste zile de incertitudine cauzată de pandemia de COVID-19, suntem cu toţii de acord că sprijinul financiar şi material trebuie concentrat în primul rând asupra sistemului medical.

Potrivit acestuia, este mare nevoie de sprijin în întreaga economie, pentru că piața de business a luat-o la vale de când oamenii nu mai au voie să iasă din case.

Cultura are nevoie de sprijin

Un exemplu dat de Negrescu sunt industriile culturale și creative. Potrivit eurodeputatului român, cele două 0 industrii contribuiau cu aproape 10% la PIB-ul României și angajau peste 300.000 de persoane înainte de criză.

”Din păcate, actuala situație afectează puternic aceste sectoare și fără un demers coerent de protejare și sprijinire, la nivel național și european, riscăm ca după această perioadă să nu mai revedem acele creații și expresii culturale cu care ne-am mândrit peste tot în lume”, spune Negrescu.

Odată închide, mii sau chiar zeci de mii de oameni rămân fără serviciu.

”Vorbim de destine și cariere profesionale, vorbimde cineaștii care au făcut filmele pe care acum le vizionăm, de autorii și editurile care au realizat cărțile pe care le citim, ne referim la presă, la zona media și creatorii de conținut de diferite tipuri, ne gândim la muzica pe care o ascultăm cu atât de multă plăcere, la artiști, actori, muzeologi sau librari, pentru a menționa doar câteva categorii”, transmite europarlamentarul român.

Apel făcut la Bruxelles pentru a salva cultura europeană

În calitate de membru în Comisia de Cultură din Parlamentul European, Victor Negrescu a susținut o scrisoare deschisă către Comisia Europeană și statele membre pentru a salva cultura europeană.

”Voi continua aceste demersuri la nivel național unde subiectul este ignorat din păcate de guvernanți”, conchide eurodeputatul Victor Negrescu.

sursa