Gabriela Firea vine cu declaratii bomba miercuri seara, aceasta doreste sa opreasca OUG pentru amnistie si gratiere, spunand ca este o minciuna că ordonanța va fi dată atunci când îi va folosi sefului PSD, relateaza b1.ro.
”Ultima invenție a fost aceea că vreau să opresc OUG pentru amnistie și grațiere, și o să-i supăr pe toți cei care au nevoie.
Nu am niciun interes, nici să se dea, nici să se dea”, a declarat Firea la Antena 3, potrivit HotNews.ro.
”Nu am fost niciodată împotriva a nimic, dacă știu cum arată textul, niciodată nu a fost adus în Comitetul Executiv.
Nu e anormal să aflăm din ziare că e scris, iar dacă e ceva greșit acolo noi toți vom deconta?
Domnul Dragnea vinde o himeră, le spune unor oameni de afaceri, politicieni, care speră, așteaptă, speră să se dea amnistia și grațierea și le transmite că din cauza mea nu mai poate să dea, ceea ce o minciună sfruntată”, a mai spus Firea.
”Dacă dorea să dea amnistia și grațierea, domnul Dragnea o dădea, dar nu a dat-o pentru că o folosește ca monedă de schimb. (…)
Amnistia și grațierea o va da, dar când îi va folosi dumnealui”, a mai spus Gabriela Firea.