Florin Cîţu a anunţat dumincă primele măsuri care se vor lua, după protestul de la metrou care a avut loc vineri.
Premierul spune că prejudiciul creat va fi acoperit de participanţii la protest și li se va tăia o zi de salariu.
Totodată, Cîțu spune că Metrorex va constitui parte civilă în eventualele procese de recuperare a daunelor.
„Nimeni nu este mai presus de lege! Și ca să mă asigur, acestea sunt măsurile pe care le impun ca urmare a acțiunii ilegale de la metrou, condusă de fostul deputat PSD, Ion Rădoi:
- recuperarea prejudiciului la nivelul societății comerciale și imputarea sumei stabilite ca prejudiciu celor care se fac vinovați
- constituirea Metrorex ca parte civilă în eventualele procese de recuperare a daunelor
- Metrorex va stabili clar cine a participat la acțiunea ilegală și va reduce salariul acestora cu o zi
instituțiile statului trebuie să-i ajute pe cetățenii și societățile comerciale să recupereze pierderile cauzate de acțiunea ilegală - sesizări penale care au fost deja făcute
În mandatul meu nu voi permite să fim șantajați de un grup de oameni organizați în stil mafiot.
Așa cum e firesc, orice negociere se va face cu respectarea strictă a legii„, a scris premierul Florin Cîțu, într-o postare de Facebook.