Florin Cîţu, fost premier, atacă dur politica PSD. El consideră că PSD nu doreşte să facă reformele din PNRR, situaţie în care FMI şi Banca Mondială ar rămâne singurele surse de finanţare noteaza Romaniatv.net.
Cîţu atacă dur PSD, mai exact felul în care PSD doreşte să evite punerea în aplicare a reformelor din PNRR, pentru că nu sunt populare. Iar în această situaţie, un nou acord cu FMI este iminent.
„Informațiile sunt deja publice, deja știm că FMI a publicat acum o lună un raport cu aceste recomandări. Știm că Banca Mondială a făcut aceleași recomandări pe care le-a facut și Fondul Monetar International. Din momentul în care a apărut raportul FMI, Marcel Ciolacu a ieșit public și ne-a zis că există o gaură la buget pe care nu o putem acoperi în niciun fel. Este clar că în aceste momente – și de aceea vedem această precipitare a discuțiilor, se grăbesc lucrurile -, la Ministerul Finanțelor se discută în aceste momente”, a declart Cîţu
Fostul premier susţine că preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, este primul interesat de un nou acord cu FMI
„PSD nu face aceste reforme pentru că ei ar merge împotriva electoratului lor. Adica reforma la pensii speciale, cheltuieli cu salarizarea. Și atunci este varianta unui acord cu FMI, cu bani mai ieftini decât în piață, dar cu costurile unor impozite noi pentru românii din sectorul privat. De aceea Ciolacu vrea sa încheie acest acord înainte de rotativă, și astfel nu-și va pune semnătura pe el, ar fi semnatura actualului premier, și beneficiază, bineînțeles, de ceea ce PSD-ul speră din 2004, și anume impozitarea progresivă. De aceea este preferat și se discută de un acord cu FMI, este preferat de PSD”, a spus Cîţu