Deputatul AUR, George Simion, a declarat, marţi, că se încearcă „asasinarea mediatică” a partidului „Alianţa pentru Unirea Românilor” prin asocierea cu mişcarea împotriva vaccinului COVID-19.
George Simion, liderul AUR, a vorbit despre modul în care partidul său este asociat cu mişcarea prin care este respinsă vaccinarea anti-COVID.
„Unii şi alţii caută să ne asasineze mediatic asociind AUR cu mișcarea anti-vaccin. Nimic mai greșit. Dar nu ne dezicem şi nu renunţăm la poziţia AUR dinainte de alegeri de a ne opune obligativității vaccinării. Pe lângă obligativitatea vaccinării ne opunem şi condiționării actului medical, de acces în anumite instituții, de angajare în anumite locuri, de libertatea de călătorie. Trebuie sa treacă câteva luni să vedem efectele acestui vaccin”, a declarat George Simion, liderul AUR, într-un clip transmis live pe o terasă a Camerei Deputaților.