Pe fondul tensiunilor din Guvern, dintre PNL şi USR, avându-l în centru pe ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, Dan Barna îl introduce în ecuaţie pe preşedintele Klaus Iohannis. Liderul USR face însă acest gest într-o manieră… originală, folosindu-l practic pe preşedinte pe post de „berbec” în „asedierea” PNL.
„În discuția de ieri (mieruri – n.r.), de la Cotroceni, cu premierul Cîțu, cu liderii celorlalte partide din coaliție, președintele a fost foarte clar – e nevoie de o susținere pentru Ministerul Sănătății și ne-a cerut să-l susținem pe Vlad Voiculescu”, a declarat joi Dan Barna.
Potrivit unor surse politice, discuţiile invocate de Dan Barna au avut loc, însă sensul celor transmise de preşedintele Iohannis a fost denaturat de liderul USR. Preşedintele României a făcut un apel la colaborare şi susţinere reciprocă a factorilor decizionali, în lupta împotriva pandemiei, în contextul în care este nevoie de eforturi susţinute, atât logistic, cât şi comunicaţional.
Practic, Dan Barna îl confiscă pe Iohannis pentru a da o contralovitură liberalilor, după ce ieri premierul Florin Cîțu a anunțat că i-a cerut ministrului Sănătății să prezinte până săptămâna viitoare un raport privind măsurile luate de la începutul anului pentru pregătirea sistemului de sănătate pentru valul al treilea al pandemiei. De asemenea, Cîțu i-a cerut ministrului să comunice săptămânal.
sursa