Prim-ministrul României, Ludovic Orban, a oferit o primă reacție după ce ședința Parlamentului privind moțiunea de cenzură a fost oprită din lipsă de cvorum.
Principalele declarații făcute de premierul Ludovic Orban, după eșecul opoziției
În 30 de ani, nimeni nu a mai depus o moțiune de cenzură în vacanța parlamentară. Mai mult decât atât, e o moțiune de cenzură care nu e numai într-o sesiune extraordinară – a fost depusă într-o sesiune extraordinară, a fost citită în altă sesiune extraordinară, s-a încercat dezbaterea și votarea în sesiunea extraordinară prelungită până la 31 august. Din punctul meu de vedere, este consumată în momentul de fațăștire în curs de actualizare.
Sigur că urmează să se pronunțe Curtea Constituțională. Guvernul a sesizat Curtea Constituțională și așteptăm pronunțarea pe sesizarea noastră. În ceea ce ne privește ca Guvern, considerăm că ceea ce s-a întâmplat astăzi este extrem de benefic pentru România. Guvernul trebuie să facă față unor provocări imediate, unor provocări pe termen mediu și chiar pe termen lung, și are nevoie de deplină capacitate de exercițiu pentru a putea soluționa marile probleme cu care se confruntă România.
sursa