Politia Romana îi cere lui Klaus Iohannis să atace la CCR prevederile noului Cod Rutier

Un grup de politistii din Rutiera i-a trimis presedintelui Klaus Iohannis o scrisoare, in atentia adoptari Noului Cod Rutier, care ataca aparatele radar

”Numărul accidentelor rutiere, având cauză viteza excesivă, va creşte alarmant”. De asemenea, aceştia îi mai cer preşedintelui să nu promulge legea pe care o consideră un ”pariu cu viaţa cetăţenilor”.

”Dorim, din nou, să tragem un semnal de alarmă prin care atenţionăm că numărul accidentelor rutiere, având cauză viteză excesivă, va creşte alarmant după intrarea în vigoare a acestei legi (vor muri peste 2000 de oameni în anul 2019)!!!

Domnule Preşedinte, vă rugăm să nu promulgaţi această lege sau să atacaţi acest pariu cu viaţa cetăţenilor la Curtea Constituţională, întrucât considerăm că nu respectă unul dintre cele mai importante principii ale Constituţiei, art. 22, alin. (1)

«Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritatea fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate!»”, se arată în textul scrisorii deschise trimise preşedintelui de poliţiştii rutieri.

Potrivit acestora, nici un stat membru al UE nu are astfel de modificări aduse Codului Rutier şi „pune în pericol viaţa cetăţenilor prin nerespectarea limitelor de viteză în lipsa unui control din partea puterii statului”.

Potrivit art. 2 din O.U.G. 195/2002, «Îndrumarea, supravegherea şi controlul respectării normelor de circulaţie pe drumurile publice se fac de către Poliţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, care are obligaţia să ia măsurile legale în cazul în care constată încălcări ale acestora», iar impunerea modificărilor adoptate nu face decât să parafeze o Poliţie Rutieră total ineficientă în depistarea celor care produc accidente rutiere.

Această lege nu face decât să pună o forţă, cum este Poliţia Rutieră, ce trebuie să asigure siguranţă cetăţeanului (1951 de morţi în anul 2017 din accidente), într-un bibelou inutil în prezenţa căruia se va respecta legea, iar în absenţa anunţată se va merge după bunul plac”, subliniază poliţiştii rutieri.

”În situaţia în care administratorul drumului public nu montează indicatoare de presemnalizare a radarelor, va fi un semnal pentru «teribilişti» de a călca pedala de acceleraţie la maxim, iar Poliţia Rutieră se va află în imposibilitatea de a proteja viaţa şi integritatea corporală a cetăţenilor, cum este prevăzut la art. 22 din Constituţie”, au adăugat poliţiştii rutieri.

În plus, aceştia precizează că prevederea legislativă potrivit căreia dispozitivele destinate măsurării vitezei să se instaleze exclusiv pe autovehicule care prezintă înscrisuri şi însemne distinctive ale Poliţiei Rutiere, vine în contradicţie cu prevederile altor legi, exempicicând cu art. 31, alin. 1, lit. h din Legea 218/2002, potrivit cărora “în realizarea atribuţiilor ce îi revin, potrivit legii, poliţistul este învestit cu exerciţiul autorităţîi publice şi are următoarele drepturi şi obligaţii principale: să poarte asupra să armamentul şi muniţia necesare, indiferent dacă este în uniformă sau echipat civil, şi să folosească, pentru îndeplinirea misiunilor, autovehicule din dotare, cu sau fără însemnele distinctive ale Poliţiei”.