Situația epidemiologică din municipiul București este la limită, zilnic se înregistrează un număr mare de noi îmbolnăviri, iar secțiile ATI ale spitalelor au ajuns la capacitatea maximă. În acest context, luând în considerarea cifrele înregistrate în ultima săptămână, este posibilă carantinarea Capitalei.
Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, a declarat că va discuta cu primarul general al Capitalei despre posibilitatea instituirii carantinei în București. Vlad Voiculescu a justificat necesitatea acestei discuţii prin faptul că secțiile ATI din Capitală sunt pline, iar cifrele comunicate oficial în județul Ilfov, privind numărul de bolnavi de COVID-19, ridică semne de întrebare.
În ultimele șase zile au fost înregistrate aproape 10.000 de noi cazuri de îmbolnăvire în București. Marţi, 8 decembrie, Bucureştiul a raportat un record de cazuri noi de COVID-19, respectiv 1946, aproape o treime din totalul la nivel naţional.
„Nu se poate altfel”
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a vorbit și el despre ipoteze instituirii carantinei în București, care pare o măsură iminentă.
„Va fi blocată toată România! Dacă nu pornesc testarea, va fi din rău în mai rău! Vor bloca România, categoric! Suntem în plină criză și nu au decât soluțiile extreme, respectiv să ne țină iar în casă!” , a declarat marți seară, Marcel Ciolacu, liderul PSD
Întrebat dacă crede că va urma un lockdown, acesta a răspuns că este aproape inevitabil.
„Nu se poate altfel. Am înțeles că s-a prelungit și cu școlile… Deci, au trecut alegerile și continuă planul lor. Revin la ce am spus la începutul emisiunii: negarea. Trebuie să spună nu funcționează ceva și atunci vom găsi și soluții!”
„Îmi e rușine să mă uit în ochii românilor în acest moment. Și-au riscat viața să meargă la un vot și noi nu ne putem opri din această ceartă”, a mai spus Marcel Ciolacu