Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat a atras atenția în ceea ce privește comportamentul copiilor în perioada pandemiei. Medicul a declarat într-o intervenție telefonică la Digi24, că cei mici îi imită pe adulți și sunt derutați de faptul că la școală li se cere să respecte regulile, în timp ce în familie observă că sunt încălcate.
Copiii respectă măsurile de siguranță, adulții nu
Mai exact, Arafat spune că elevii respectă regulile impuse de autorități cât timp sunt la școală, însă, atunci când ies din incinta unității de învățământ, de multe ori sunt așteptați de adulți care nu respectă măsurile.
„La poarta școlii, trebuie respectate regulile care se respectă și în școală. În școală, copilul este supus unor reguli clare. Copiii respectă regulile în cea mai mare parte. La poarta școlii, trebuie și părinții, și bunicii și toți cei care merg să ia copiii, să păstreze aceeași regulă, altfel și pentru copil este foarte greu să explici de ce înăuntru trebuie să stea la 1 metru și jumătate și să respecte niște reguli, dacă când iese nu mai respectă, pentru că cel care vine să îl ia nu respectă”, a declarat Raed Arafat.
Părinții trebuie să le dea un exemplu copiilor, în ceea ce privește respectarea regulilor de siguranță
„Să înțeleagă și părinții că au de respectat reguli de distanțare, portul măștii și la poarta școlii. Îl derutează pe copil acest lucru. Copilul pune întrebări când vede diferența și va întreba de ce trebuie să respect în școală și afară nu. Și acasă nu e regula, nici la vecini. Copilul vede aceste lucruri și începe să pună întrebări”, a mai spus medicul.
sursa