VESTE REA! Recuperarea banilor din taxa de mediu a fost stearsa odata cu cele 102 taxe, romanii raman fara bani!

Veste rea pentru romanii care au platit taxa de timbru, s-a anulat recuperarea banilor din cauza promulgari anulari ale celor 101 taxe, Klaus Iohannis a promulgat aceasta lege care vor revolta toti cetatenii romanii, relateaza www.romaniatv.net.

S-a eliminat timbrul de mediu, odata cu toate celelalte 101 taxe, iar recuperarea banilor platiti de romanii toti cei care si-au inmatriculat recent masinile, nu mai este posibil.

Avocaţii spun că prin abrogarea OUG 9/2013 dispare şi procedura administrativă prin care se returnau banii.
Până acum cei care îşi înmatriculau o maşină au continuat să o plătească, deşi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a decis că taxa este discriminatorie şi a obligat statul român să restituie banii astfel încasaţi.

Ce presupune această schimbare legislativă pentru cei care urmează să-şi recupereze banii aferenţi acestei taxe încasate ilegal? „Abrogarea OUG nr. 9/2013 „cu modificările şi completările ulterioare” presupune şi eliminarea procedurii administrative „perfecţionate şi simplificate” de restituire a taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, a taxei pe poluare pentru autovehicule sau a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, reglementată de articolul 12 din acest act normativ.

Această procedură, introdusă prin Ordonanţa din 31 August 2015, avea calităţi indiscutabile, care reprezentau, în egală măsură, un „avans” serios faţă de reglementarea anterioară: permitea restituirea integrală a taxelor achitate în temeiul unor legi şi ordonanţe adoptate cu încălcarea dreptului european – OUG nr. 50/2008, Legea nr. 9/2012, prin parcurgerea unei simple proceduri administrative şi depunerea unui dosar la Fisc”, a declarat, pentru Mediafax, Alexandru Răţoi-Pârvu, avocat în cadrul Societăţii Civile Profesionale de Avocaţi „Piperea şi Asociaţii”.