După ce Gheorghe Hagi a refuzat propunerea de a fi noul antrenor al naționalei, conducerea FRF s-a reorientat către Răzvan Lucescu. Răzvan Burleanu, președintele FRF, și Mihai Stoichiță, directorul tehnic al forului, s-au deplasat la Salonic pentru a negocia cu Răzvan Lucescu, căruia i-au propus preluarea echipei naționale, scrie digisport.
Răzvan Luceascu s-ar putea întoarce pe banca naționalei
Răzvan Lucescu a semnat cu PAOK un contract valabil până în vara anului 2024. Răzvan Lucescu are o clauză de reziliere în angajamentul cu PAOK, de 7 milioane de euro.
Citește și: Liga Florilor: Minaur Baia Mare începe returul cu ambiții pentru cupele europene
Alături de Răzvan Lucescu, Federația Română de Fotbal îl are pe lista pentru înlocuitorul lui Mirel Rădoi la echipa națională și pe Edi Iordănescu, care, spre deosebire de fiul lui Mircea Lucescu, are avantajul de a fi liber de contract, statut căpătat după despărțirea FCSB. Răzvan Lucescu a mai fost selecționerul României, însă în timpul conducerii lui Mircea Sandu, în perioada aprilie 2009 – iunie 2011.
La primul mandat pe banca primei reprezentative, Răzvan Lucescu a stat pe banca României timp de 21 de meciuri, înregistrând opt victorii, cinci remize și opt înfrângeri.
Răzvan Lucescu a antrenat echipa națională în preliminariile Cupei Mondiale din 2010, când România a ratat calificarea, și în primele șase meciuri din campania pentru EURO 2012, turneu final, de asemenea, ratat de prima reprezentativă.
sursa