Preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a propus Ministerului Sănătăţii renunţarea la importurile de ser AstraZeneca, având în vedere numărul scăzut al persoanelor care vor să se imunizeze cu vaccinul produs de această companie.
România renunţă la vaccinul Astra Zeneca. Din cauza numărului scăzut de români care aleg să se imunizeze împotriva COVID-19 cu serul produs de AstraZeneca, autorităţile iau în calcul renunţarea la acest ser.
”În cadrul şedinţei CNCAV pe care am avut-o în săptămâna precedentă, în unanimitate, s-a luat decizia de a propune Ministerului Sănătăţii să renunţăm la vaccinul de la compania AstraZeneca din ianuarie 2022, ţinând cont de faptul că este un număr foarte mic de persoane care se vaccinează cu acest tip de vaccin la nivel naţional, ţinând cont de faptul că flacoanele sunt multidoză, cu zece doze şi procentul de doze care sunt sacrificate este foarte mare. Şi atunci, din punct de vedere al cost eficienţei şi al managementului stocurilor, a fost propunerea pe care noi am adresat-o Ministerului Sănătăţii”, a anunţat preşedintele CNCAV, Valeriu Gheorghiţă, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă.
Citește și: Rafila propune schimbări în salarizarea medicilor: „Trebuie să rupem pisica”