Retete culinare

Salata orientală,4 ingrediente-cheie de TOP pentru o imunitate de fier

Mihaela Bilic amintește de beneficiile pe care salata orientală le are asupra sănătății organismului. Nutriționistul susține că salata orientală poate fi considerată produsul vedetă în acest sezon, pentru o imunitate cât mai bună. Salata orientală conține patru ingrediente-cheie pentru un sistem imunitar sănătos, adică ceapă, ou, cartofi, dar și murături.

Nu uitați de Salata Orientală!!
Daca ar trebui sa consumăm mai des un preparat, salata orientală ar fi acela. Ar merita să fie introdusă inclusiv în meniurile din restaurante.
De ce orientală?

Cartoful e aliment de bază in țările germanice, asa cum sunt pastele la italieni si pâinea la francezi. Iar salata orientală e de fapt o salată de cartofi, care în tradiția românească are 4 ingrediente de bază: cartofi, ceapă, măsline și ou fiert. 
In funcție de gusturi si preferințe, tot salată orientală se numește și dacă are castraveti murați, legume proaspete, fasole verde sau gogoșari. Ca “topping” se pot folosi bucățele de costiță prajită, șuncă, felii de cârnați/cremvurști, ton la conservă sau somon afumat. 
Si dressing-ul poate varia, de la clasica vinegretă cu ulei și oțet, la sos de iaurt, maioneză, pesto, remoulade…
Indiferent de combinații, salata de cartofi e hrănitoare si pentru noi si pentru bacteriile benefice din intestin- amidonul răcit și recristalizat din cartofi are efect prebiotic, este substrat hrănitor pentru microbiotă! Nu întâmplător în meniul grădinițelor din Germania există peste 50 de variante de salată de cartofi.
Cartoful este un aliment practic si accesibil, bogat în amidon (aprox.17%) si sărac in grăsimi. Ușor de digerat si de preparat, cartoful este o alternativă la pâine, cereale, orez, paste făinoase, cu mai puține calorii (65cal/100g) si fară niciun strop de gluten. Indicele glicemic pentru cartoful fiert este 58, față de 70 pentru pâine, paste și orez. 
Nu cartoful îngrașă, ci grăsimea cu care îl “îmbogățim” si cantitatea în care îl consumăm. Puneți cartofi în ciorbe și tocănițe, mâncați salată orientală și piure, iar din când în când câte un cartof prăjit. Pentru că o lingură de ulei are 100 cal”, a explicat Mihaela Bilic.

sursa