Cele mai frecvente boli la pisici. Pecingine. Dermatită alergică. Acnee felină. Scabie

Pisicile sunt animale de companie îndrăgite, dar pot fi predispuse la diverse afecțiuni de piele. Pecingina reprezintă una dintre cele mai frecvente probleme dermatologice întâlnite la feline, cauzând disconfort și îngrijorare proprietarilor. Această afecțiune fungică poate avea un impact semnificativ asupra sănătății și calității vieții animalelor, necesitând atenție și îngrijire promptă.

Acest articol își propune să ofere informații esențiale despre pecingine la pisici. Vom discuta despreprincipalele boli de piele care afectează felinele cu ajutorul specialiștilor de la BellmoVet, factorii care cresc riscul apariției pecinginei, precum stresul și alergiile, și metodele de diagnosticare a acestei afecțiuni. De asemenea, vom discuta despre opțiunile de tratament disponibile și importanța prevenirii căderii părului și a altor simptome asociate pecinginei.

Cele mai frecvente boli de piele la pisici

Pisicile sunt predispuse la diverse afecțiuni dermatologice care pot cauza disconfort și îngrijorare proprietarilor. Printre cele mai frecvente boli de piele la pisici se numără pecinginea, dermatita alergică, acneea felină și scabia. Aceste afecțiuni pot avea un impact semnificativ asupra sănătății și calității vieții animalelor, necesitând atenție și îngrijire promptă.

Pecingine

Pecinginea, cunoscută și sub numele de dermatofitoza, este o infecție fungică foarte contagioasă a pielii cauzată de paraziți asemănători mucegaiului. Această afecțiune afectează în principal pisicile și pisoii mai în vârstă cu sisteme imunitare slăbite. Simptomele includ apariția unor leziuni circulare pe suprafața pielii, însoțite de căderea părului în zonele afectate.

Pecinginea se manifestă prin pete decolorate, de nuanțe roșii sau maro-gri, adesea solzoase. Infecția se poate răspândi dintr-o zonă afectată în alte părți ale corpului, cum ar fi scalp, picioare, trunchi sau față. Perioada de incubație pentru pecingine la pisici este de obicei una până la două săptămâni.

Pentru a reduce riscul de contaminare al altor animale de companie, este esențial să consultați un medic veterinar pentru tratarea rapidă și corespunzătoare a infecției fungice. În multe cazuri, o pisică poate să nu prezinte niciun simptom, subliniind importanța vizitelor regulate la medicul veterinar și a igienei corespunzătoare.

Dermatită alergică

Dermatita alergică la pisici este o afecțiune cutanată manifestată prin inflamație și prurit, având, în majoritatea cazurilor, o componentă alergică. Aceasta poate fi cauzată de diverși factori, inclusiv alergeni din mediul înconjurător, paraziți externi sau alimente.

Simptomele dermatitei alergice includ o erupție cutanată intens pruriginoasă care progresează rapid spre leziuni acoperite de cruste. Zonele cel mai frecvent afectate sunt capul, gâtul, flancurile, abdomenul și baza cozii. Pisicile afectate pot deveni agitate, au un apetit scăzut și pot dormi mai puțin din cauza disconfortului.

Diagnosticul se bazează pe istoricul medical, semnele clinice și, în unele cazuri, teste alergologice. Tratamentul poate include medicație antipruriginoasă, antibiotice, antifungice și modificări în dieta pisicii.

Acnee felină

Acneea felină este o afecțiune dermatologică frecventă la pisici, care se manifestă prin apariția unor puncte negre sau comedoane, de obicei în zona bărbiei și sub buze. Această condiție poate afecta pisicile de toate vârstele, începând cu un an.

Simptomele includ înroșirea și umflarea bărbiei, care poate deveni iritată și provoca mâncărimi intense. Pisica poate încerca să se scarpine frecvent în zona afectată pentru a combate senzațiile de mâncărime. Deși cauza exactă a acneei feline nu este pe deplin înțeleasă, specialiștii veterinari consideră că poate fi declanșată de alergii de mediu și infecții bacteriene.

Diagnosticul se bazează pe examinarea clinică și, în unele cazuri, teste suplimentare pentru a exclude alte afecțiuni. Tratamentul poate include curățarea zonei afectate, utilizarea de șampoane medicamentoase și, în cazuri mai severe, administrarea de antibiotice.

Scabie

Scabia este o boală parazitară foarte contagioasă care afectează pielea pisicilor. Aceasta este cauzată de acarieni care trăiesc pe pielea animalelor și se poate răspândi rapid de la un animal la altul. Există mai multe tipuri de scabie la pisici, inclusiv scabia urechii și scabia sarcoptica.

Primul indiciu al scabiei este o mâncărime intensă care provoacă inflamația rapidă a pielii. Simptomele pot include prurit sever, leziuni ale pielii, cruste și căderea părului în zonele afectate. Scabia se poate dezvolta în diverse zone ale corpului, inclusiv urechi, coate, abdomen și piept.

Diagnosticul se bazează pe examinarea clinică, raclajul cutanat și examinarea microscopică pentru identificarea acarienilor. Tratamentul implică utilizarea de medicamente antiparazitare și, în unele cazuri, antibiotice pentru infecții secundare.

În concluzie, bolile de piele la pisici pot avea cauze diverse și simptome variate. Este esențial să acordați atenție oricăror modificări ale pielii sau comportamentului pisicii dumneavoastră și să consultați un medic veterinar pentru un diagnostic și tratament adecvat. Prevenirea și îngrijirea corespunzătoare pot ajuta la menținerea sănătății pielii și blănii pisicii dumneavoastră.

Factorii de risc pentru pecingine

Pecinginea este o infecție fungică foarte contagioasă care afectează atât pisicile, cât și alte mamifere, inclusiv oamenii. Această afecțiune are o serie de factori de risc care pot crește șansele de apariție și răspândire a infecției. Este important să înțelegem acești factori pentru a putea preveni și gestiona mai eficient această problemă de sănătate.

Vârsta

Vârsta joacă un rol important în susceptibilitatea la pecingine. Pisicile mai în vârstă și pisoii sunt deseori mai predispuși la această infecție fungică. Acest lucru se datorează, în parte, faptului că sistemele lor imunitare pot fi mai puțin robuste în comparație cu cele ale pisicilor adulte sănătoase.

Sistemul imunitar slăbit

Un sistem imunitar slăbit reprezintă un factor de risc major pentru pecingine. Pisicile cu sisteme imunitare compromise sunt mai vulnerabile la infecții fungice, inclusiv la pecingine. Acest lucru poate fi cauzat de diverse condiții medicale, stres cronic sau alte afecțiuni care afectează capacitatea organismului de a lupta împotriva infecțiilor.

Contactul cu alte animale infectate

Pecinginea este extrem de contagioasă și se poate răspândi cu ușurință de la un animal la altul. Contactul direct cu animale infectate, fie că sunt pisici, câini sau alte mamifere, reprezintă un factor de risc semnificativ. Sporii ciupercii responsabile de pecingine se pot atașa de blana pisicii și pot infecta pielea, generând leziuni caracteristice de formă rotundă.

Este important de menționat că pisicile pot fi purtătoare sănătoase de pecingine, în special pisicile persane. Acest lucru înseamnă că ele pot transmite infecția fără a prezenta simptome vizibile, crescând astfel riscul de răspândire a bolii.

Pe lângă acești factori principali, există și alți factori care pot crește riscul de pecingine la pisici:

• Mediul înconjurător: Un climat umed și cald favorizează creșterea și răspândirea ciupercilor responsabile de pecingine. Pisicile care trăiesc în astfel de medii pot fi mai expuse la infecție.
• Igiena: Lipsa unei igiene adecvate poate crește riscul de infecție. Blana murdară sau umedă poate crea un mediu propice pentru dezvoltarea ciupercilor.
• Stresul: Situațiile stresante pot slăbi sistemul imunitar al pisicii, făcând-o mai susceptibilă la infecții, inclusiv la pecingine.
• Circulația sanguină deficitară: Problemele circulatorii pot afecta capacitatea pielii de a se apăra împotriva infecțiilor fungice.
• Umiditatea ridicată a pielii: Transpirația excesivă sau expunerea prelungită la umiditate poate favoriza dezvoltarea ciupercilor pe piele.
• Sursa de infectare: Pecinginea poate proveni nu doar de la alte animale, ci și de la oameni infectați sau chiar din sol.

Pentru a reduce riscul de pecingine la pisici, proprietarii pot lua următoarele măsuri:

• Menținerea unei igiene corespunzătoare a pisicii și a mediului său de viață.
• Evitarea contactului cu animale suspecte de infecție.
• Asigurarea unui mediu de viață curat și uscat pentru pisică.
• Consultarea regulată a medicului veterinar pentru verificări de rutină și la primele semne de probleme de piele.
• Evitarea împărțirii obiectelor personale (perii, prosoape) între animale sau între animale și oameni.
• În cazul în care se suspectează o infecție, aplicarea unui tratament antifungic local și consultarea promptă a medicului veterinar.
• Tratarea rapidă a oricăror probleme de sănătate care ar putea slăbi sistemul imunitar al pisicii.

Înțelegerea acestor factori de risc și luarea măsurilor preventive adecvate pot ajuta semnificativ la reducerea șanselor de apariție a pecinginei la pisici. Cu toate acestea, în cazul în care apar simptome suspecte, este esențial să se solicite sfatul unui medic veterinar pentru un diagnostic corect și un tratament adecvat.

Diagnosticarea pecinginii la pisici

Diagnosticarea pecinginii la pisici este un proces complex care implică mai multe etape și metode. Medicii veterinari utilizează o combinație de examinare fizică, teste de laborator și diagnostic diferențial pentru a identifica cu precizie această afecțiune fungică.

Examinare fizică

Examinarea fizică reprezintă primul pas în diagnosticarea pecinginii la pisici. Medicul veterinar va inspecta cu atenție pielea și blana animalului, căutând semne caracteristice ale infecției. Aceste semne pot include:

• Pete roșii pe zonele afectate ale pielii
• Leziuni circulare pe suprafața pielii
• Căderea părului în zonele afectate
• Pete decolorate, de nuanțe roșii sau maro-gri
• Zone solzoase pe piele

Este important de menționat că pecinginea poate afecta diverse zone ale corpului pisicii, inclusiv scalp, picioare, trunchi sau față. În timpul examinării fizice, medicul veterinar va acorda o atenție deosebită acestor zone.

Teste de laborator

Pentru a confirma diagnosticul și a identifica specia specifică de ciupercă responsabilă de infecție, medicul veterinar poate recomanda mai multe teste de laborator:

• Microscopia directă: Această metodă implică prelevarea de probe din tegumentul, unghiile și părul afectat. Probele sunt tratate cu o soluție de hidroxid de potasiu de 5-20% și analizate la microscopul optic. Ciupercile apar sub forma unor structuri tubulare septate.
• Examinarea cu Lampa Wood: Această metodă neinvazivă utilizează o lumină ultravioletă specială pentru a examina leziunile cutanate sau firele de păr. Sub această lumină, zonele afectate pot prezenta diferite fluorescențe, variind de la verzui la roșu-corai.
• Culturi fungice: Acest test implică colectarea de specimene din leziunile cutanate cu scuame, din firele de păr și unghii. Probele sunt apoi cultivate pe mediul Sabouraud cu glucoză. Este recomandată repetarea lunară a culturilor pentru a monitoriza evoluția infecției.
• Dermatoscopia: Această tehnică a fost propusă ca o modalitate de a diagnostica tinea capitis și chiar de a diferenția organismele responsabile. Descoperirile dermatoscopice obișnuite includ fire de păr rupte, fire de păr distrofice, fire de păr tirbușon, fire de păr virgulă și puncte negre.

În unele cazuri, medicul veterinar poate recomanda și o biopsie, deși această metodă este folosită mai rar în diagnosticarea pecinginii la pisici.

Diagnostic diferențial

Pentru a asigura un diagnostic corect, medicul veterinar va lua în considerare și alte afecțiuni care pot prezenta simptome similare cu pecinginea. Acest proces se numește diagnostic diferențial și poate include următoarele condiții:

1. Alopecia areata: Această afecțiune nu lasă scuame și prezintă un aspect neted al scalpului.
2. Alopecia cicatriceală secundară unor traumatisme.
3. Forme de alopecie întâlnite în cursul unor boli sistemice, cum ar fi lupusul eritematos diseminat sau sclerodermia.
4. Infecții bacteriene ale pielii sau scalpului.
5. Afecțiuni dermatologice precum lichenul plan, psoriazisul sau dermatita atopică.
6. Formațiuni neoplazice.
7. Foliculite și pseudofoliculite bacteriene, în special în zona bărbii la pisicile masculi.
8. Pitiriazis rozat.
9. Eritrasma.

Este important de menționat că, în cazul infecțiilor fungice la nivelul bărbii (tinea barbae), firele de păr implicate în leziune pot fi extrase fără durere din folicul, spre deosebire de infecțiile bacteriene.

Diagnosticarea corectă a pecinginii la pisici necesită o abordare complexă și multifațetată. Combinația dintre examinarea fizică atentă, testele de laborator specifice și procesul de diagnostic diferențial permite medicilor veterinari să identifice cu precizie această afecțiune și să prescrie tratamentul adecvat. Proprietarii de pisici ar trebui să fie atenți la orice modificări ale pielii sau blănii animalului lor și să consulte prompt un medic veterinar în cazul în care observă semne suspecte de pecingine.