Șeful Moderna, despre sfârșitul pandemiei: „Cred că este un scenariu rezonabil”

CEO-ul companiei Moderna a vorbit despre varianta Omicron și un posibil final al pandemiei. În opinia lui Stephane Bancel există în prezent două variante cu șanse de 80% și respectiv 20%.
Directorul general al Moderna, Stephane Bancel, a declarat că este „rezonabil” să presupunem că ne apropiem de fazele finale ale pandemiei.

Există două scenarii privind evoluția pandemiei
„Cred că este un scenariu rezonabil”, a declarat el la CNBC, când a fost întrebat despre opiniile potrivit cărora pandemia Covid-19 ar putea fi acum în stadiile finale. „Există o șansă de 80% ca, pe măsură ce Omicron evoluează sau virusul SarsCov-2 evoluează, vom vedea variante din ce în ce mai puțin virulente”, a spus el miercuri.

El a mai spus că există un alt „scenariu cu șanse de 20% în care vom vedea o mutație viitoare, care este mai virulentă decât Omicron„.

„Cred că planeta a fost foarte norocoasă că Omicron nu a fost foarte virulent, dar totuși vedem mii de oameni care mor în fiecare zi din cauza acestei variante”, a spus el.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, în ultimele șapte zile au fost raportate 15,47 milioane de cazuri noi la nivel mondial și 73.162 de decese în aceeași perioadă.

sursa