Informațiile din online converg către ideea că Vodafone a cumpărat o parte din Liberty Global, companie ce se află și în spatele UPC România.
Discuțiile sunt vechi, negocierile au fost realizate într-o primă rundă prin 2015.
Culmea este că din 2015 a început și UPC a investi în rețeaua sa din România (până în 2015 se limitau strict în a achiziționa alte rețele, fără a dezvolta infrastructură de la zero).
Presupun că a fost un plan bine pus la punct, iar finalitatea uite că se întrezărește.
Apropo, un alt subiect adiacent – discuțiile dintre RCS-RDS și Vodafone de prin 2014. Alt fum ce nu a scos și foc, ca să mă exprim într-un sens figurat.
Mai bine să trec direct la întrebarea din titlu.
Dezvoltarea unei rețele de internet fix și cablu TV costă enorm. Vodafone nu are nicio șansă să pornească de la zero în 2018 cu internetul fix + cablu TV, costurile cu forța de muncă, taxa de stâlp și aprobările se obțin din ce în ce mai greu.
Sinergia de servicii. Concurența are telefonie + internet mobil, internet fix, cablu TV și telefonie fixă. Când spun concurență mă refer la RCS-RDS, Orange și Telekom.
Este clar că prin această sinergie de servicii pe aceeași factură poți să ieși cu oferte mai atractive în fața clienților.
Personal, consider că vom avea o concurență mai mare în piață. UPC era un jucător regional pe internet fix și cablu TV. Spun regional, pentru că UPC nu are o rețea națională în genul Telekom spre exemplu.
Rămâne să vedem mutările pe care Vodafone le va gândi după acest pas. Mă refer la oferta comercială, Telekom după rebranding nu a știut să vină cu oferte atractive, abia de câteva luni au început să se trezească la realitate. Orange deja discută cu AKTA.
RCS-RDS are cel mai bun internet fix din țara noastră, conform statisticilor oferite de către Netograf, dar și dacă luăm în calcul comentariile din online.
Totuși, poziția lor nu este neapărat cea mai puternică, datoriile joacă un rol important.