Anamaria Prodan: „Am o credință habotnică în Dumnezeu!”

Anamaria Prodan se mărită cu Flavius Nedelea? Este cea mai recentă poveste de dragoste din showbiz, iar toată lumea era curioasă să afle cine este bărbatul care i-a făcut inima să bată din nou impresarei.

Impresara a spus că își dorește să-i calce pe urmele mamei sale, pentru că aceasta a avut o căsnicie longevivă și a fost un model pentru vedetă.

Eu cred în instituția căsătoriei, chiar și după eșecurile avute. Chiar și după acele dezamăgiri, prin care am trecut, eu încă cred! Sunt o romantică incurabilă! Mă văd în postura de a face această alegere și acum!

Mă văd, sincer vă spun, mergând mână în mână cu soțul meu, pe stradă sau prin parcuri, la 80 sau la 90 de ani, câți mi-o da Dumnezeu! Am avut un model frumos în familie, pe cel al mamei. Poate lumea va întoarce capul după noi! Sau poate chiar noi doi vom face asta și vom întoarce capul, ca și cum am privi spre propria viață, și vom putea apoi spune: ‘Iată, am reușit, fiind astfel un exemplu pentru copiii mei!’.

Nu știu dacă actualul meu iubit, Flavius, va fi lângă mine atunci, la vârsta aceea, dar mi-ar plăcea! Accept cu inima deschisă ceea ce-mi trimite Dumnezeu! Accept cu multă încredere, fiindcă eu am o credință habotnică în Dumnezeu!”, a precizat Anamaria Prodan

sursa