Bianca Drăgușanu: „Vom vedea cine are o problmă cu mine și va plăti!”

Bianca Drăgușanu a făcut noi declarații, după ce aseară a ajuns de urgență la Poliție.

Bianca Drăgușanu a ajuns în seara zilei de 20 ianurie la poliție, după ce a fost sunată de mai multe ori de către persoane care o amenințau.

În decurs de 48 de ore, frumoasa blondină a primir trei apeluri în care era înjurată, jignită și amenințată, însă ultimul a făcut-o să ceară ajutorul autorităților.
Ea a povestit că un bărbat i-a spus că se aflaă în fața blocului ei și că are de gând să intre peste ea și peste fiica ei, Sofia, în casă. Temându-se pentru siguranța ei și, mai ales, pentru bunăstarea copilului pe care îl are cu Victor Slav, a apelat la oamenii legii.
Într-un interviu, Bianca Drăgușanu a povestit ce s-a întâmplat și a oferit noi detalii în acest caz.
Un individ, sau mai bine spus, trei indivizi, pentru că am primit trei apeluri telefonice, m-au amenințat că intră peste mine și peste fiica mea în casă. Îmi este teamă, tocmai am depus plângere penală și vom vedea cine are o problemă cu mine si cu copilul meu. Va plăti!
Nu bănuiesc pe nimeni, dar o să aflăm în curând, pentru că două dintre telefoane sunt abonamente, nu sunt cartele”,a declarat. Bianca Drăgușanu
Primul apel a fost aseară la ora 21, în care am fost înjurată și amenințată.

Al doilea apel a fost în această seară, cu același conținut. Cel de-al treilea apel m-a speriat cel mai tare, mi-a spus că e în fața blocului meu și că intră peste mine și peste fiica mea în casă. Sunt o femeie singură, cine vrea să îți facă rău, îți poate face. Sunt un om pacifist, nu am nimic de împărțit cu nimeni, nu deranjez pe nimeni cu nimic.
Nu mie se mai pare glumă”, a declarat Bianca Drăgușanu
A fost o plângere dispusă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare. Au fost trei telefoane de la persoane diferite în ultimele 48 de ore, două dintre acestea au fost identificate de către organele judiciare”, a adăugat și avocatul Biancăi Drăgușanu.

sursa