Ce mari au crescut copiii lui Mircea Radu!

Este soţ şi tată cu normă întreagă! Imagini rare cu Mircea Radu şi familia lui au fost surprinse în exclusivitate de fotoreporterii Click! zilele trecute. Soţia sa, Raluca, alături de cei doi copii ai lor, micuţa Clara Elena şi fiul Tudor, sunt adorabili, iar Mircea îi protejează precum un leu.

Prezentatorul tv, declarat de nouă ori ca fiind cel mai sexy bărbat din România, ar putea de acum încolo să fie premiat cu titlul de cel mai sexy şi mai grijuliu tătic. Peste doar patru luni, Mircea Radu schimbă prefixul vârstei, căci va împlini 50 de ani, însă reuşeşete să se menţină în formă şi să aibă energie cât cuprinde datorită celor două minuni din viaţa lui. Bineînţeles, este vorba despre copiii lui, Tudor, în vârstă de 4 anişori, şi Clara Elena, de 1 an şi jumătate, care au crescut şi sunt adorabili.

Fotoreporterii Click! au surprins imagini în exclusivitate cu familia vedetei, zilele trecute, în timp ce se întorceau de la cumpărături. Împreună cu Raluca Olaru (31 de ani), soţia sa, de profesie medic oncolog, mai tânără cu 19 ani decât el, au profitat de o zi cu soare şi au mers împreună cu odraselele lor la cumpărături în mall-ul bucureştean ParkLake.
Cei mici au avut nevoie de pantofiori noi, aşa că părinţii s-au conformat şi au făcut achiziţii de la un celebru brand care produce încălţăminte sport. După ce au petrecut câteva ore prin mall, Mircea şi-a luat familia şi a mers spre casă. Tudor e băiat mare aşa că nu a avut nevoie să-i deschidă cineva portiera şi să coboare din maşină. Raluca însă a avut nevoie de ajutor, iar Mircea a fost în următoarea secundă lângă ea, a deschis portiera şi şi-a luat comoara în braţe, pentru ca soţia sa să poată coborî cu pungile de cumpărături. Micuţa Clara este adorabilă. Îmbrăcată într-un sarafan de blugi şi cu un moţ în vârful capului, abia aştepta să fie luată în braţe.
Înainte să intre în curtea casei, Raluca şi Mircea au mai admirat încă o dată încălţările, le-au analizat să fie totul în regulă, apoi s-au despărţit. Mircea a plecat cu maşina în oraş, probabil cu treabă, iar soţia sa şi cei doi copii au intrat în curtea vilei. Nu înainte însă să-şi dea un pupic de ”pe curând”, căci Mircea Radu ştie de pe vremea când prezenta ”Din dragoste”, la Antena 1, că aşa se întreţine armonia în familie.

Click.ro