Dani Mocanu, săltat de mascați și dus la audieri

Manelistul Dani Mocanu a intrat din nou în atenţia oamenilor legii. Ieri dimineaţă, mascaţii şi procurorii i-au bătut la uşă, după care i-au percheziţionat casa. Agenţii ar fi căutat probe într-un dosar deschis după ce cântăreţul a fost filmat când ameninţa cu o armă albă un tânăr, într-un club din Târgu Mureş. În cele din urmă Dani Mocanu a fost reţinut şi dus la audieri.
Filmarea de pe TikTok, în care Dani Mocanu amenință cu un cuțit un tânăr într-un club din Târgu Mureș, a fost apreciată de fanii manelistului, dar nu şi de poliţişti.

Alexandra Petrovici – purtător de cuvânt IPJ Mureș: În urma apariţiei în spaţiu public a unor imagini, poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunilor de amenințare, tulburarea ordinii și liniștii publice și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

Aşa că, ieri dimineaţă, Dani Mocanu s-a trezit cu mascaţii şi procurorii la uşă.

Alexandra Petrovici – purtător de cuvânt IPJ Mureș: Poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale, în cadrul dosarului penal, au efectuat o percheziţie domiciliară, în localitatea Ștefănești, județul Argeș, la domiciliul unui bărbat de 29 de ani.
Cei doi agresori s-au ales cu amenzi de 2000 de lei pentru adresarea de cuvinte și expresii jignitoare. Manelistul a fost apoi săltat de mascați și dus la audieri.

Alexandra Petrovici – purtător de cuvânt IPJ Mureș: Bărbatul de 29 de ani a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centru de Reținere și Arestare Preventivă Mureș.

Nu e prima dată când artistul are probleme cu legea.

Dani Mocanu a fost condamnat în 2021 la şase luni de închisoare cu executare într-un dosar în care era acuzat de instigare la violenţă asupra femeilor după ce a lansat o melodie considerată sexistă. Iar în 2017, manelistul a fost arestat sub acuzaţia de conducere a unui grup infracțional organizat specializat în proxenetism, spălare de bani și trafic de persoane.

sursa