Frații Tate au fost scoși din arest în această dimineață

Frații Tate au fost scoși din arest în această dimineață si duși la DIICOT. Procurorii fac chiar în aceste momente, în prezența lor, percheziția informatică a telefoanelor milionarilor.

Andrew Tate s-a plâns familor de ploșnițele, gândacii și păduchii din celulă. În schimb, fratele său, Tristan, spune că sunt în închisoare pentru că statul român vrea să-i fure mașinile și banii.
Frații Andrew și Tristan Tate au fost duși, miercuri dimineață, din arestul Poliției Capitalei la sediul DIICOT pentru noi acte procedurale în dosarul de trafic de persoane, constituire a unui grup infracțional organizat și viol. Procurorii DIICOT fac, în prezența lor, percheziția informatică a telefoanelor milionarilor.

Autoritățile încearcă să îmi fure mașinile și banii. De asta sunt în închisoare. Am bani pe care încearcă să îi fure”, a spus Tristan Tate la sosirea la DIICOT.
La rândul lui, Andrew Tate a declarat că justiția din România este ”nedreaptă”. ”Nu există justiție în România”.
Andrew Tate s-a plâns de condițiile din închisoare. După arestarea sa de către autoritățile române, britanicul a primit acces să trimită primul său e-mail, oferind fanilor săi detalii despre condițiile sale de viață.

Vă voi trimite lecțiile mele zilnice dintr-o încarcerare nedreaptă. Încearcă să mă doboare. Aruncat în interiorul unei celule fără lumină. Gândacii, păduchii și ploșnițele sunt singurii mei prieteni pe timp de noapte.

Când gardienii mă aduc din sala de judecată, rămân absolut respectuos. Ei încearcă să-mi toarne ură în inimă. Dar, vă rog și vă mulțumesc, rămâneți cu mine în permanență. Gardienii noștri își fac doar treaba, au familii de hrănit în vremuri grele. Nu vă uitați manierele.

Ei încearcă să-mi frângă mintea de fier cu o încarcerare nedreaptă. Respectul meu absolut pentru toți cei din jurul meu este actul meu de revoltă absolută. Ei nu mă pot înfrânge”, sunt cuvintele lui Andrew Tate.

sursa