„Sunt întrebat (mai înțepat sau mai duios) dacă mă voi vaccina.
Credeam că este limpede și toți cei care – alfabetizați din fragedă pruncie – trec pe aici chiar înțeleg ce scriu negru pe alb ori spun cu voce tare, cât să ajungă pân’ la Moscova, Beijing sau Llanfairpwllgwyngyllgogerychwyrndrobwllllantysili.
Firește că o voi face, îndată ce-mi va veni rândul. Țâfna (la limita isteriei) care s-a înstăpânit pe unii dintre români chiar nu-și are rostul în vremurile acestea apăsătoare de pandemie (și, de altfel, în nicio altă împrejurare). Tare obositoare trebuie să fie o viață dusă cu pușca mereu pe umăr, în neîncredere, trufie, sfidare a inteligenței și a respectului de sine”, a notat Mihai Șora pe pagina sa de Facebook.
Mihai Șora a fost ministru al Învățământului timp de 6 luni, imediat după Revoluție, în guvernul profizoriu condus de către Petre Roman. De profesie este filozof, școlit în Franța, devenit mai apoi membru al Partidului Comunist.
După instaurarea comunismului în România, Șora a lucrat ca referent la Ministerul de Externe, în timpul mandatului Anei Pauker, iar mai apoi a activat ca șef de secție la Editura pentru Limbi Străine, și redactor șef la Editura de Stat pentru Literatură și Artă.
sursa