Toate organele statului sunt pregătite pentru momentul în care Regina Marii Britanii, Elisabeta a II-a va părăsi această lume.
Există mai multe scenarii pentru care Palatul Buckingham se pregătește, chiar dacă cetățenii insulelor și-ar dori ca domnia ei să nu se încheie niciodată.
Cea mai plauzibilă variantă este că monarhul va muri după o scurtă boală, înconjurată de familie și doctori. Guvernul și publicația BBC sunt gata pentru momentul temut.
Cel mai probabil, doctorul geriatric al reginei, Huw Thomas, va decide ce informații trebuie făcute public și va încerca să mențină calmul în încăperea în care se va afla trupul neînsuflețit al monarhului, potrivit Guardian.
Imediat după moartea Reginei Elisabeta a II-a, Charles va fi devenit rege, iar primul oficial care va transmite veste tristă va fi secretarul privat al reginei, fostul diplomat Sir Christopher Geidt. Confidentul monarhului s-a ocupat de planul de succesiune.
Geidt va trebui să îl contacteze pe primul ministru, ca parte din planul „Podul Londrei”, și urmează să îi transmită că „Podul Londrei a căzut” („London Bridge is down”).
Liderii Comunității Națiunilor (Commonwealth) vor fi anunțați printr-un buletin informativ, elaborat de Foreign Global Response Center, de la o locație secretă din londra.
BBC va răspunde imediat, prin activarea Radio Alert Transmission System (RATS), sistemul de alarmă care datează din anul 1930.
Radiourile comerciale vor fi anunțate exact ca în cazul unui dezastru natural: în cabinele de transmisie se va aprinde o luminiță albastră, care, după confirmarea veștii, va lumina intermitent, semnalând că prezentatorii trebuie să pună o muzică liniștită și să caute știrile.
Stațiile radio au pregătite seturile de melodii pentru o astfel de ocazie: Mood 2 (muzică tristă) şi Mood 1 (cea mai tristă muzică), folosite pentru momentele în care presa este acaparată de știri triste, cum va fi și cea în care regina va muri.
“Dacă auzi vreodată la radio Haunted Dancehall (Nursery Remix) de Sabres of Paradise, deschide televizorul. Ceva teribil s-a întâmplat”, a afirmat Chris Price, un producător radio al BBC.