Ramona Gabor a încins internetul

Controversată și misterioară a fost și este și acum viața Ramonei Gabor. Plecată dintr-o familie modestă, din Bacău, vedeta a știut să se ridice și să-și asigure un trai de lux departe de plaiurile mioritice. Vacanțe în cele mai scumpe destinații ale lumii, haine scumpe, mașini luxoase, locuințe la care unii nici nu visează și afaceri profitabile sunt doar câteva dintre ingredientele care îi fac viața mai frumoasă. Toate îi priesc, lucru care se poate observa și pe rețelele sale de socializare, acolo unde se afișează în fel și chip. De această dată, într-un costum de baie minuscul.

Aflată în compania unei prietene cu o siluetă la fel de armonioasă precum a ei, Ramona a pus la cale o zi de vis într-un complex de lux. Cele două și-au pus costumul de baie și s-au asigurat că momentul de relaxare nu trece neobservat, surprinzându-se în câteva ipostaze demne de coperțile unor reviste, spre deliciul internauților. Ambele au ales să poarte alb.

„Eu sunt fericită pentru că aleg să fiu fericită cu ce am și să am credință că mai multe bucurii vor veni pe parcurs, iar drumul spre succes este diferit pentru fiecare dintre noi. Dar cred că este important să fii determinat și să insiști să îți atingi idealul. Dar cel mai important este să fii cea mai bună versiune a ta.

Când mergi la muncă, indiferent cât de mică sau mare este afacerea ta, tu ar trebui să arăți același interes și să muncești la fel de mult. Visul meu este să devin bogată în iubire, pace, sănătate, succes și bani. Nu există limite pentru a realiza ceva”, a spus Ramona Gabor pe Instagram, în urmă cu ceva timp.

sursa