Smiley intră tare în afacerile imobiliare – Are un asociat!

Smiley schimbă macazul și trece la afaceri serioase, după ce a reușit să facă sute de mii de euro din muzică.

Smiley se pregătește în secret să atace zona imobiliară. Artistul care a reușit să facă mulți bani din muzică și televiziune are în plan să-și extindă aria de business, cu ajutorul fratelui său, Filip.

Andrei Tiberiu Maria (Smiley) și fratele lui, Filip George Maria sunt asociați cu părți egale într-o societate nou înființată, care se numește Fam Brothers Capital SRL și care are ca principal obiect de activitate: ”dezvoltare (promovare) imobiliară”.

Potrivit codului CAEN, societatea fraților Maria include: ”dezvoltarea proiectelor de construcții, pentru clădiri rezidențiale și nerezidențiale, prin reunirea mijloacelor financiare, tehnice și fizice pentru realizarea proiectelor de construcții în vederea vânzării ulterioare”.
Fam Brothers Capital SRL deține 6% dintr-o altă societate imobiliară, și ea proaspăt înființată, Inception Development SRL, cu sediu în Calea Floreasca din București. Restul părților sociale este împărțit între trei persoane fizice și alte 5 societăți comerciale, cel mai mare aport avându-l un fond de investiții privat înființat anul trecut, tot în București.
Momentan nu sunt cunoscute intențiile celor implicați în proiect, însă este evident că acesta va fi unul de amploare și că va avea legătură cu domeniul imobiliar, ceea ce nu reprezintă neapărat o

premieră pentru Smiley.
Smiley are firmă de construcții și cu soțul Andreei Bănică
Asta pentru că Smiley și fratele lui, Filip, mai au o firmă care se ocupă cu ”lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerizdențiale ”. Societatea activează din 2014, iar cei doi sunt asociați cu Lucian Mitrea, soțul Andreei Bănică.
Firma a avut cifră de afaceri zero începând din anul 2019 și a ajuns în 2020 la datorii de peste 3 milioane lei. Cel mai bun an a fost 2017, când societatea a avut încasări de aproape 450.000 de lei.

În rest, firmele lui Smiley au legătură industria showbizului: Ha Ha Ha Production și Ha Ha Ha Music Production (producție muzicală), Iv Clothing SRL (producție articole textile) și Festigal SRL (companie de organizare de evenimente).

Smiley are 38 de ani și este considerat unul din cei mai bogați artiști din România în ultimii ani.

sursa