Survivor România 2021! Cine ar putea fi eliminat din echipa Faimoșilor

Momente tensionate la Survivor România 2021. Cursa devine din ce în ce mai strânsă, iar concurenții sunt puși în dificultate. Cine ar putea fi eliminat din echipa Faimoșilor?

Survivor România 2021 este un show plin de adrenalină. Concurenții trec prin răsturnări complete de situație și sunt puși la încercări grele, pe care cu siguranță nu le-au mai întâlnit până acum.

Totuși, cele două echipe, atât Faimoșii cât și Războinici, sunt abia la începutul unui drum plin de provocări și care le va permite să se redescopere și să își testeze limitele. Nervi întinși la maximum, stres, dar și o dorință acută de a câștiga, cam așa ar putea fi rezumat show-ul până în prezent.

Odată cu finalizarea celui de-al doilea joc pentru imunitate, concurenții celor două echipe au ajuns față în față la primul Consiliu de nominalizare. De menționat este faptul că Faimoșii au fost cei care și-au pierdut imunitate în joc sâmbătă seară, așa că în cel de-al doilea consiliu la Survivor România 2021, Faimoșii au fost nevoiți să își nominalizeze un coleg de echipă spre eliminare.

Cine ar putea părăsi Survivor România 2021
Fiecare concurent din echipa Faimoșilor și-a exprimat votul secret cu privire la colegul pus spre eliminare, iar Daniel Pavel a anunțat cine este concurentul, sau concurenta care a primit cele mai multe voturi din partea tuturor colegilor săi din echipă.

Se pare că cea care a primit cele mai multe voturi pentru eliminare din partea coechipierilor săi a fost chiar Amna, ea fiind cea de-a doua concurentă nominalizată la Survivor România.

Colegii nu au fost prea mulțumiți de implicarea artistei, așa că aceasta a primit cele mai multe voturi pentru a fi eliminată și este prima nominalizată în echipa Faimoșilor.

Odată cu finalizarea voturilor, Amna i se va alătura lui Sorin, concurentul nominalizat din echipa Războinicilor, în consiliul de eliminare. Rămâne de văzut cine va părăsi Survivor România 2021, dar și ce îi așteaptă pe concurenți în următoarele episoade. Tensiunile se întind la cote maxime.

sursa