„Gâză Trend” a apărut în nenumărate videoclipuri ale maneliștilor, alături de iubita lui, acolo unde își afișau sentimentele puternice pe care le au unul față de celălalt, acestea sunt și cele care i-ar fi adus sfârșitul.
Iubita lui i-a făcut și o dedicație de ziua lui prin intermediul lui Florin Salam. L-a rugat pe manelist să recite versurile
„cine-mi știe inima…/Este Gâză, viața mea/Că s-a născut cu talent/Unu’ este Gâză Trend/Să audă România: Gâză e puterea mea/Nu contează banii mei/Gâză este ochii mei/Că s-a născut cu talent/Unu’ este Gâză Trend”.
Apropiații lui Gâză Trend sunt socați de veste
„Viata e nedreaptă. Oameni buni ne părăsesc. Nu te vom uita niciodată, Gâză Trend. Vei fi mereu in inimile noastre”, „Ai fost un om cu cel mai dulce caracter, rămâi în inimile noastre. Condoleanțe familiei și să te ierte Dumnezeu, prieten bun”, „Nu pot să cred așa ceva! Sincere regrete, a plecat prea repede dintre noi. Dumnezeu să îl odihnească în pace. Nu îmi vine să cred așa ceva! Dumnezeu să-l ierte. Prietenul meu din copilărie…”, „Nu se poate așa ceva. De neimaginat, un super om. Drum lin, suflet drag. Condoleanțe familiei îndurerate”.