SIGHETU MARMAȚIEI – A explodat o butelie într-un apartament din cartierul Independenței

S-a produs o deflagrație a unei butelii de gaz, urmată de incendiu, intr-un apartament din cartierul Independenței, municipiul Sighetu Marmației.

La fața locului s-au deplasat forte din cadrul Detasamentului de pompieri Sighetu Marmației, cu 1 autospecială de stingere cu apă și spumă, 1 autoscară și 1 echipaj de prim ajutor SMURD, încadrate cu un efectiv de 12 pompieri.

Citește și: Fraudă masivă în Delta Dunării: Român trimis în judecată de Parchetul European pentru utilizarea ilegală a fondurilor europene

A rezultat o victimă, care prezintă arsuri minore și care refuza sa fie transportată la spital. Au ars mai multe articole de îmbrăcăminte.
Incidentele legate de butelii de gaz pot fi foarte periculoase, așa că este întotdeauna important să se acționeze cu prudență și să se apeleze imediat serviciile de urgență în astfel de cazuri. Siguranța este prioritară, iar intervenția promptă a pompierilor și a echipajelor de prim ajutor poate face diferența în astfel de situații.

sursa

Citește și: Poșta Română inițiază un program de plecări voluntare pentru reorganizarea companiei