Episcopul Hușilor a depus cerere de retragere și va rămâne un simplu călugăr, fără drept de a ține slujbe religioase, a anunțat purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu. Sfântul Sinod nu a luat vineri nicio altă măsură sancționatorie.
S-a constat că parcurgerea tuturor etapelor statutare și regulamentare noi privind desfășurarea unui proces canonic bisericesc poate dura mai multe luni, fapt care ar prelungi foarte mult situația de incertitudine din eparhia Hușilor. În acest context, Preasfințitul Părinte Episcop Corneliu, deși se consideră nevinovat, totuși, pentru pacea și binele Bisericii, a hotărât să se retragă din slujirea de Episcop al Hușilor și să rămână în ascultare deplină față de Sfântul Sinod. Sfântul Sinod a aprobat această solicitare și a decis vacantarea scaunului de Episcop al Hușilor, în vederea alegerii unui nou episcop pentru această eparhie, în cel mult 60 de zile, conform prevederilor statutare, transmite Biserica Ortodoxă Română (BOR).
Purtătorul de cuvânt al BOR a explicat că astfel cazul a fost închis.
„În acest moment rămâne un simplu monah. Din punctul de vedere al Biserii Ortodoxe acest caz este încheiat. Nu se vor aplica alte măsuri. Momentan, nu știm la ce mănăstire se va retrage”, a declarat pentru Mediafax Vasile Bănescu.
Pe 30 iunie procurorii DNA Iași i-au trimis în judecată pe Sebastian Jitaru, preot arhimandrit la Catedrala Episcopală Huși, Gheorghe Damian, preot de caritate la Spitalul Județean Vaslui, și Mihai Bumbu, preot paroh la Parohia Văleni, județul Vaslui, pentru că l-ar fi șantajat pe Episcopul Hușilor, Corneliu Bârlădeanu. Ulterior, imaginile au apărut în spațiul public.
După ce filmarea a fost făcută publică, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a declarat, pentru Mediafax, că după ce a analizat imaginile cu doi bărbați întreținând relații sexuale apărute în spațiul public, poate confirma că unul dintre aceștia este Episcopul Hușilor, Corneliu Bârlădeau.