Caz scant, o fetita din Valea Jiului, trece prin clipe groaznice chiar in prima zi de scoala, a ajuns la tribunal, unde tatal sau este acuzat ca ar fi agresat-o sexual, in acest moment individul este in arest, relateaza spynews.ro.
Fetita avand doar varsta de 12 ani, fiind victima tatalui sau Dumitru, iar acesta a ajuns la judecata, pentru agresiune sexuala a copilului sau.
Victima este o artistă aflată la început de carieră, care a participat la numeroase spectacole și concursuri, iar din imaginile postate pe diferite site-uri de socializare rezultă că tatăl suspectat de perversiuni o însoțea pretudindeni, la toate evenimentele, susținând-o în permanență
Anul trecut, chiar în ziua în care a copila a împlinit 11 ani, tatăl mărturisea că este cel mai fericit părinte și că se simte binecuvânat.
„Azi, împlinești fetița lui tata, 11 ani!
Mă bucuri în fiecare zi, mă luminezi, mă faci fericit!
Mulțumesc lui Dumnezeu că ești sănătoasă și că ești alături de mine!
La mulți ani, cu împliniri, fericire și multă sănătate! Tăticul tău”, a scris bărbatul, lângă fotografia copilei.