Ce vrea să facă o femeie cu propria piele

O femeie căreia trebuie să i se amputeze piciorul vrea să-și folosească pielea pentru a-și face o geantă din piele, iar reacțiile au fost favorabile până acum.
Joan, în vârstă de 55 ani, a luat legătura cu un site care-și ajută clienții să găsească haine, încălțăminte și accesorii potrivite nevoilor pe care le au și i-a rugat pe reprezentanții acestuia să îi facă o geantă din pielea de pe piciorul ce urmează să-i fie amputat. Ea a spus:

„Se pare că în curând îmi va fi tăiată partea de jos a piciorului stâng, deoarece am o boală arterială și citeam despre cazul șocant în care părțile amputate de la oameni au fost pur și simplu aruncate într-o groapă să putrezească, dar eu nu vreau să mi se întâmple așa ceva. Vorbeam cu o prietenă despre produsele din piele și cum sunt de fapt confecționate doar din pielea tratată a animalelor și în acel moment am avut o idee – îmi pot folosi oare piciorul amputat pentru a crea ceva frumos și util?”

În urma discuțiilor avute cu medicii, dacă își poate păstra sau nu piciorul după ce îi va fi tăiat, femeia a primit numai răspunsuri pozitive, deci geanta ei unică poate deveni realitate.

Feminis.ro