Crescătorii de porci și păsări din România primesc un ajutor de 47,7 milioane de euro de la Comisia Europeană

Joi, Comisia Europeană a anunțat aprobarea a două scheme de ajutor introduse de România, cu un buget total de aproximativ 229,4 milioane lei (47,7 milioane euro).

Aceste scheme sunt destinate sprijinirii companiilor active în sectoarele creşterii porcilor şi păsărilor, care au fost afectate de pandemia de coronavirus.

ANSVSA, despre evoluția pestei porcine în România

La începutul lunii iulie, o altă epidemie, de Pesta Porcină Africană (PPA), era prezentă în România în 155 de localități din 28 de județe, cu un număr de 261 de focare. În acest sens, ANSVSA a solicitat sprijinul cetățenilor pentru respectarea următoarelor măsuri:

– pentru această boală nu există vaccin, singura metodă de protejare a sănătăţii animalelor este respectarea condiţiilor de biosecuritate;

– nu intraţi în adăposturile unde creşteţi porcii cu încălţămintea şi hainele cu care aţi umblat pe stradă, în pădure sau în zonele agricole înveciate cu mediul silvatic;

– evitați să intrați timp de 48 de ore în adăposturile destinate creșterii porcilor, după ce ați desfășurat activități specifice vânătorii;

– este recomandat ca pentru dezinfecţia la intrarea în adăpost, să puneţi o tăviţă cu burete sau paie îmbibate cu o soluţie slabă de sodă caustic sau cu un biocid recomandat de un medic veterinar;
– creşteţi porcii doar în spaţii închise, fără posibilitatea de a veni în contact cu porci din alte exploatații, cu porci mistreţi sau cu proprietari care deţin porci domestici;

– nu hrăniţi animalele cu resturi alimentare/lături/spălătură provenite de la carnea de porc gătită în familie; dacă există vânători în famile care aduc carne de mistreţ, sub nicio formă nu daţi porcilor apa provenită de la spălarea cărnii sau resturi de carne;

– nu cumpăraţi purcei din locuri necunoscute, fără a fi identificaţi (cu crotalie) şi fără certificat sanitar veterinar de sănătate eliberat de medicul veterinar de liberă practică împuternicit;

– vânătorii şi responsabilii fondurilor de vânătoare trebuie să anunţe DSVSA judeţene despre orice situaţie în care au depistat porci mistreţi morţi, ori cu comportament modificat şi să transmită probele pentru diagnosticul de laborator.

Pesta porcină africană nu produce îmbolnăviri la oameni, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact dezastruos la nivel economic și social.

sursa