Conform unor cercetări recente, unul dintre animalele de companie îţi poate îmbunătăţi calitatea somnului.
Să fie vorba despre câini, pisici, iepuri sau poate vreun animal de companie exotic?
Dacă şi tu preferi să dormi cu animalul de companie în pat, alături de tine, avem veşti bune şi mai puţin bune, în funcţie de preferinţele tale.
Dacă ai un câine şi îl laşi să doarmă în pat cu tine, specialiştii arată că acest lucru îţi sporeşte şansele de a avea un somn bun.
Studiul realizat recent a examinat felul în care femeile sunt afectate de alegerea de a-şi lăsa câinele să doarmă alături de ele.
Conform rezultatelor, 55% dintre subiecţi au permis cel puţin unuia dintre câinii lor să doarmă în pat cu ei, 31% au ales să doarmă în compania unei pisici, în timp ce 57% au ales să doarmă numai alături de partenerul de cuplu.
Dintre alternativele prezentate, câinii au ieşit câştigători la capitolul cel mai bun partener de somn. Deşi au tendinţa de a se mişca în somn şi de a sforăi uneori, câinii oferă un confort specific, dificil de egalat, care îmbunătăţeşte calitatea somnului.
Din păcate, pisicile nu au obţinut nici pe departe aceleaşi rezultate în ceea ce priveşte impactul asupra calităţii somnului stăpânilor.