„Nu mai mânca de câteva zile, aşa că au internat-o. Am fost atunci la ea. Era conştientă, dar slăbită din toate punctele de vedere. Era pe perfuzii”, a declarat o prietenă veche de-a Iolandei, citată de Antena3.
Iolanda Nicolaescu, sora marelui regizor Sergiu Nicolaescu, a murit la vârsta de 90 de ani, după o perioadă mai lungă de suferință.
Sora lui Sergiu Nicolaescu a fost o bună perioadă de timp internată la Spitalul Elias din Capitală, însă se pare că s-a stins la Institutul Național de Geriatrie și Gerontologie „Ana Aslan”.
Iolanda simte că fratele ei o veghează
Sora lui Sergiu Nicolaescu a trecut prin momente de cumpănă după moartea acestuia, însă a simţit mereu că are grijă de ea, de sus. “Am simţit de mai multe ori că o să mor. Eu nu mă pot ţine pe picioare, am două bastoane, şi ultima oară era cât pe ce să cad pe scări, dar parcă cineva m-a ţinut de braţ. El a fost, ştiu sigur. Mă iubeşte mult, aşa cum am ţinut eu la el, necondiţionat”, povestea Iolanda.
Deşi a fost o diferenţă de doar trei ani între ei, Iolanda Nicolaescu spune că i-a fost ca o mamă fratelui ei, mult mai sensibil în faţa pericolelor.
“Ţin minte când s-a îmbolnăvit de scarlatină şi mama era disperată. Sergiu a întins mânuţele spre mine ca să-l ţin în braţe şi m-am dus în pat, lângă el. Am stat aşa până a venit un medic şi-a urlat din tocul uşii să plec de lângă el, c-o să mă îmbolnăvesc şi eu. Nu m-am îmbolnăvit. Ciudat, nu? Avea nevoie de iubirea mea. Pe mine mama m-a născut prematur, după ce s-a speriat de bombardamente. Era la geam şi i s-a declanşat travaliul la şapte luni. Nu credea că o să supravieţuiesc, însă am crescut cât o namilă şi am devenit foarte puternică. Sergiu, în schimb, era foarte sensibil. Mama mi-a zis că dacă îl năştea pe el primul, nu mai făcea copii”, mărturisea, în urmă cu ceva timp, sora regizorului.
Libertatea.ro