Rechizite și ghiozdane oferite celor mai mici școlari de către Mihai Căldăraru, Director Executiv Direcția Generală de Asistență Socială – AEDOPS

Mihai Căldăraru (un tânăr credincios, ajuns în orfelinat la numai 3 luni de la naștere și supus violențelor fizice și sexuale specifice ale acestuia, unde deseori i se aplicau bătăi „soră cu moartea”, cu formala sa de salut „Doamne ajută”) Director Executiv   (Direcția Generală de Asistență Socială) a  AEDOPS România (Asociația Europeană a Drepturilor Omului şi Protecției Sociale).
Motiv de mare bucurie pentru cei mai mici locuitori ai comunei Balș, care au pășit astăzi cu emoție în clase, odată cu începerea unui nou an școlar, chiar dacă elevii revin mai devreme la școală, în anii anteriori instituțiile de învățământ începând anul școlar la mijlocul lunii septembrie. Scopul campaniei Umanitare „Bucuria din Ghiozdan” este de a sprijini copii care, din cauza situației financiare, sunt pe cale să abandoneze școala.
„Considerăm că Direcția Generală de Asistență Socială, trebuie să fie alături de ceilalți factori implicați în educația copiilor, respectiv familia și școala, un factor de echilibru, un liant, pentru ca acești copii să crească armonios din punct de vedere sufletesc, dar și din punct de vedere intelectual”, a transmis Mihai Căldăraru.
Dacă ai o problemă socială și vrei sa fii ajutat vă rugăm să-l contactați pe Mihai Căldăraru (Director Executiv   DGAS România) la Telefon 0739.377.777.