Salbatic si plin nervi, un tanar român a rupt in bataie 4 politisti!

S-a întâmplat luni, în stația de tren Minturno, aflată în provincia Latina, regiunea Lazio, Italia. Patru polițiști au intervenit, după ce au primit o informație că trei români urmau să pună în aplicare o extorcare.

Înainte să-i prindă în flagrant, doi dintre infractori au fugit, în timp ce al treilea, un tânăr de 21 de ani, plin de furie, i-a atacat pe cei patru agenți, băgându-i în spital.

Un poliţist a avut nevoie de 5 copci: „La 57 de ani, când te confrunți cu un băiat de 21 de ani, situația se complică”

Emilio Maddaloni, unul dintre cei 4 polițiști atacați în gara Monturno, a mărturisit pentru Adnkronos că s-a ales cu buzele umflate şi despicate, după ce românul l-a lovit cu pumnul.

„Nu sunt într-o formă prea bună, am buzele despicate și foarte umflate după ce am primit un pumn, dar, în general sunt destul de bine. Un alt coleg este mai grav, a avut nevoie de 5 copci, în urma rănilor suferite. Românul era într-adevăr foarte bine făcut, din punct de vedere fizic. Un pachet de nervi, era greu să-l oprești”, spune Maddaloni.

Într-un final, agenții au reușit să-l imobilizeze pe român.

„Dintre cei trei, tânăr a fost cel mai sălbatic. Dar am reușit, într-un final, să-l apucăm de mâini și picioare și să-l blocăm. Nu folosim tehnicile poliției americane, nu avem tasere sau altceva. Bineînțeles, la 57 de ani, când te confrunți cu un băiat de 21 de ani, tânăr și în formă, situația se complică”, a conchis polițistul italian.
sursa