Un studiu care a vizat populaţia tânără din ţară scoate la iveală o realitate îngrijorătoare.
Mai mult de jumătate din tinerii din România şi-au pierdut încrederea şi motivaţia în forţele proprii.
Starea de urgenţă a avut un impact negativ asupra stării emoţionale a tinerilor, 60% dintre aceştia afirmând că s-au plictisit iar 56% şi-au pierdut încrederea în forţele proprii, conform unui studiu realizat de Insights PulseZ.
Lipsa de socializare, interacţiunea faţă în faţă şi întreruperea bruscă a activităţii cotidiene au condus la dezechilibre emoţionale, ducând la stări fluctuante şi oboseală.
,,Cu toate că tehnologia face parte din viața noastră, iar tinerii sunt obișnuiți să petreacă destul de mult timp în mediul online, răspunsurile pe care ei le-au avut la întrebările noastre arată că lipsa interacțiunii față în față îi determină să își piardă motivația și încrederea. Mulți tineri au recunoscut că s-au adaptat destul de greu, au avut probleme cu somnul, au simțit lipsa exercițiilor fizice și unii dintre ei nu au fost prea încântați de calitatea cursurilor online la care au fost nevoiți să participe”, afirmă Alin Claudiu Apostu, coordonator Insights.
Mulţi dintre ei şi-au găsit refugiul în spaţiul on-line, petrecând mai mult timp decât de obicei pe platforme de socializare, şase din 10 tineri preferând aplicaţia Instagram.
Jumătate dintre tinerii cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani au preferat să se uite pe youtube, iar un sfert au devenit utilizatori TikTok, aplicaţia intrând astfel în top cinci cele mai des utilizate platforme din România.
Educaţia nu a fost neglijată, 33% dintre tineri au învățat pentru școală, iar 40% au participat la cursuri online. Procentul total care a petrecut mai mult de opt ore pe zi în spaţiul on-line se ridică la 44%, doar 10% petrecând mai puţin de trei ore.