Ianis Hagi, după partida cu Danemarca: Suntem foarte fericiţi, am făcut din nou ţara mândră

Ianis Hagi, capitanul naționalei de tineret, a oferit o serie de declarații la finalul meciului dintre echipa națională de tineret a României și Danemarca, disuptat în cursul serii de marți și finalizat cu o calificare la Campionatul European. Fiul lui Hagi este fericit pentru a doua calificare consecutivă la EURO Under-21 a naționalei de tineret și susține că formația lui Adrian Mutu a scris istorie prin această performanță.

Națională Under-21 a României s-a calificat pentru a doua oară consecutiv la Campionatul European de fotbal, după o remiză cu selecționata Danemarcei, scor 1-1, în meciul disputat marți seară, pe Stadionul ”Ilie Oană” din Ploieşti.

Emoţii au fost şi de partea noastră, e imposibil să nu ai emoţii înainte de meci. Contează însă cum le gestionezi, s-au văzut că le-am gestionat bine. Chiar dacă ne-au condus cu 1-0, cred că meciul l-am condus noi, am avut ocazii. Ştiam că până la sfârşit vom marca şi ştiam că egalul ne este bun, ei erau cu un om în minus, nu ne-au mai atacat şi noi am ţinut mingea. Suntem fericiţi, am făcut istorie, nu cred că s-a mai întâmplat în istoria României, ca naţionala să se califice la două campionate europene la rând. Suntem foarte fericiţi, am făcut din nou ţara mândră. Ne e greu fără suporteri, dar ştiu că au fost alături de noi, ştim că sunt acolo şi pentru ei jucăm, să îi facem fericiţi. Aşa cum am făcut-o şi în Italia, sper să o facem din nou la Campionatul European. Sunt fericit, e un moment fericit din cariera mea, sunt mândru să port banderola, e o presiune, dar mă face un fotbalist mai bun şi ambiţia este de două ori mai mare şi motivaţia la fel. Sper că în viitor să continui să port banderola şi numărul 10. Am arătat că suntem o generaţie bună de fiecare dată, când au fost meciuri decisive, am demonstrat-o”, a declarat Ianis Hagi.

Tânărul Hagi susține că 2020 a fost un an bun pentru el și cariera sa. „Cred că a fost un an foarte bun pentru mine, din toate punctele de vedere. Am ajuns la o echipă cu ambiţii foarte mari, cu o presiune incredibilă şi este fix ce mi-am dorit de mic copil. Am avut evoluţii bune în Europa League şi în Scoţia şi sunt mândru de ceea ce am făcut în 2020. Dar sunt încă la început de carieră, am multe lucruri de învăţat şi abia aştept să mă întorc la echipa de club, pentru că sunt ambiţii foarte mari sezonul ăsta şi sunt nerăbdător”, a precizat fiul lui Hagi, potrivit Agerpres.

EURO 2021 de tineret va fi găzdiut de Ungaria şi Slovenia. Meciurile din faza grupelor sunt programate între 24 şi 31 martie 2021, iar echipele care se vor califica mai departe se vor confrunta în etapele eliminatorii, care ar urma să aibă loc între 31 mai și 6 iunie 2021.

sursa