Organizatorii turneului WTA de la Madrid au stabilit programul zilei de miercuri, iar Simona Halep (3 WTA) o va înfrunta pe slovaca Viktoria Kuzmova (46 WTA), de la ora 13:00, în turul al treilea al întrecerii.
Pentru a doua zi la rând, Simona Halep deschide programul de joc pe arena principală.
Partida sa cu a 46-a jucătoare a lumii, prima directă dintre cele două, este urmată în program de meciul liderului mondial, Naomi Osaka (Japonia) – Aliaksandra Sasnovich (Belarus).
Al treilea meci de pe Central va fi așteptat de toată lumea: Rafael Nadal, chinuit de duminică de un virus stomacal, dar revenit la antrenament marți, va debuta în competiția masculină, nu înainte de ora 17:00.
În primul tur al turneului Premier Mandatory de la Madrid, Simona Halep a trecut de Margaryta Gasparyan (64 WTA), scor 6-0, 6-4. Astăzi, în turul secund, românca a trecut tot în minimum de seturi și de Johanna Konta (41 WTA), 7-5, 6-1.