Toţi elevii din peste 90% din şcolile din România revin fizic la şcoală de luni

Aproximativ 2,6 milioane de elevi revin de luni fizic la şcoală, mai mulţi cu aproximativ 200.000 faţă de săptămâna precedentă, a anunţat ministrul Educaţiei. Acest lucru nu va fi posibil şi în Bucureşti cu toate că, conform DSP Bucureşti, rata de incidenţă a ajuns duminică la 1.06 şi mai mult ca sigur în zilele următoare va scădea sub 1, pragul la care toţi elevii ar putea reveni fizic în bănci.
Aproximativ 2,6 milioane de elevi vor merge la şcoală, cu prezenţă fizică, săptămâna viitoare. Este vorba despre aproximativ 90% din elevii din România. În acest context, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a precizat că a cerut unităţilor de învăţământ să păstreze programul decalat, pentru a se evita astfel aglomeraţia din unităţile didactice.
„Am transmis către toate şcolile recomandarea, solicitarea de a se păstra regula programului decalat, deci implicit şi a pauzelor decalate astfel încât în şcoli să nu se creeze aglomerări care să impună obligativitatea purtării măştii de protecţie. În aceste condiţii se poate renunţa la obligativitatea măştii de protecţie în curtea şcolii”, a afirmat Sorin Cîmpeanu duminică, într-o intervenţie telefonică, la Digi 24.
Acesta a menţionat că, la nivel local, comitetele pentru situaţi de urgenţă pot lua decizii „în situaţii speciale” cu privire la definirea spaţiilor publice în care masca de protecţie să fie purtată în exterior.

O astfel de decizie a fost luată în Bucureşti. Cu toate că purtarea măştilor de protecţie în spaţiile exterioare nu mai este obligatorie, prefectul Capitalei, Alin Stoica, a anunţat că în şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti s-a decis că purtarea măştii de protecţie va rămâne obligatorie în jurul unităţilor de învăţământ, pe o distanţă de 50 metri pentru cei care staţionează în zonă, mai exact pentru cei care vin să-i ia pe copii de la şcoală sau gradiniţă.

Citește și: ANAF: Risc de Închisoare pentru Nerespectarea Somațiilor

„În principiu am stabilit că în jurul unităţilor şcolare unde există potenţial de aglomerare şi la venire, şi la plecare şi sunt copii, majoritatea fiind sub 16 ani, nu pot fi vaccinaţi, atunci este necesar să avem perimetru de 50 de metri în jurul şcolii, acolo va fi obligatorie purtarea măştii pentru cei care vor staţiona în acest perimetru”, a declarat prefectul Alin Stoica sâmbătă, la finalul şedinţei Comitetul municipal pentru Situaţii de Urgenţă.

sursa

Citește și: Un Tânăr a Murit Grăbindu-se Să Ajungă la Iubita Sa

Lasă un răspuns