
Scos din functie dupa ce a organizat actiunea de santaj cu adresari amenintatoare cu moartea la adresa jurnalistei de investigatii, Mihail Marcoci, fiind fost prorector al Academiei de Politie, facand bani din cursuri in promovarea imaginii institutiei, relateaza spynews.ro.
Cea care a descoperit situația incredibilă a fost chiar Emilia Șercan, jurnalista amenințată cu moartea de ofițeri cu funcții înalte în Ministerul de Interne.
Citește și: Pasajul Italsofa Baia Mare – Groși: Investiție pentru infrastructură modernă prin PNRR
„Mihail Marcoci, fostul prorector al Academiei de Poliție, ține cursuri de formator la o societate din Ploiești, care îl prezintă pe site-ul propriu ca fiind prorector în funcție al Academiei de Poliție. Această calitate oficială și-a pierdut-o în data de 26 mai 2019, când a fost pus sub acuzare de DNA pentru instigare la șantaj în dosarul în care am fost amenințată cu moartea.
Mihail Marcoci, care este inculpat și care se află sub control judiciar de atunci, formează funcționari ai statului printr-o suveică bine pusă la punct care implică instituții de stat și firme private. Formează funcționari ai statului, repet.
Citește și: Dan Diaconescu, condamnat la 8 ani și 4 luni de închisoare
Am sunat la firma din Ploiești ca să îi întreb dacă știu că îl prezintă în fals pe Marcoci ca prorector al Academiei de Poliție.
S-au scuzat spunându-mi că programul l-au făcut din decembrie 2019.
Citește și: Romina Gingașu îl pune la punct pe Călin Georgescu: „Îți cam place evaziunea!”
Marcoci nu mai era rector din 26 mai 2019.
Oare lucrul ăsta nu înseamnă uzurpare de calități oficiale?
Dar, sigur, cine să verifice asemenea mărunțișuri în țara asta?
LATER EDIT: Firma a șters deja calitatea de prorector a lui Marcoci de pe site, dar formator a rămas”, a dezvăluit Emilia Șercan.
Conform rechizitoriului întocmit de DNA, „la sfârșitul lunii martie – începutul lunii aprilie 2019, inculpații Iacob Adrian și Marcoci Petrică-Mihail, în calitate de rector, respectiv prorector al Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza, l-au determinat pe inculpatul Bărbulescu Gheorghe Adrian să transmită unei persoane (Emilia Șercan – n.r.), jurnalist de investigație – persoană vătămată, mesaje de amenințare pentru a o constrânge să înceteze investigațiile jurnalistice care vizau suspiciunile de plagiat din cadrul academiei, urmărind astfel eliminarea riscurilor pentru cariera lor profesională”.