Noi dispute în interiorul Alianței USR-PLUS în privința negocierilor legate de candidaturile celor două formațiuni la alegerile locale, în Capitală.
Mai mulți membri ai USR din București au semnat o scrisoare deschisă prin care solicită transparență, meritocrație și negocieri corecte cu partenerii de la PLUS, la nivelul Capitalei.
Citește și: Victor Ponta:"Rusia se bucură când orice țară NATO are probleme”
Semnatarii scrisorii susțin că au intrat în USR tocmai pentru că s-au bazat pe principiile enunțate mai sus și se declară ”mâhniți și profund jigniți” pentru că, susțin ei, munca lor este ”negociată și oferită altui partid” fără ca ei să fie consultați.
Membrii USR din Capitală care susțin acest demers califică astfel drept inacceptabil modul în care au fost purtate negocierile cu cei de la PLUS și enunță, în acest sens, mai multe motive.
Citește și: Controversele din jurul lui Călin Georgescu: Adevăr, Speculații și Manipulare în Spațiul Public
Astfel, aceștia vorbesc despre negocieri secrete, subliniind că „orice negociere fără mandat și fără transparență e o negociere în nume propriu, nu în numele partidului”.
”Claudiu Năsui a fost votat președintele USR București pentru a fi lider și a ne reprezenta. Felul opac în care a ales să poarte aceste negocieri e parte dintr-un lung șir de eșecuri în a conduce și a dialoga cu filiala sa”, se arată în scrisoarea deschisă.
Totodată, semnatarii scrisorii atrag atenția asupra ignorării interesului cetățenilor, precizând că nu înțeleg sensul împărțirii în mod arbitrar a primăriilor de sector.
”Cetățenii nu ne-au votat ca să împărțim primării la kilogram, ci pentru a promova cei mai buni oameni în funcții. Scopul este maximizarea șanselor alianței de a câștiga primăriile de sector, nu tranșarea unor dispute personale. Felul în care USR a preferat să cedeze primăria Sectorului 5 către PLUS, deși Cristian Seidler este candidatul cu notorietate națională și șanse mari de a câștiga, ne dovedește că o parte din liderii noștri nu reușesc să depășească mentalitatea luptelor interne de putere”, mai notează semnatarii scrisorii.
Un alt reproș adus al adresa conducerii USR București este lipsa meritocrației.
În acest context, contestatarii solicită consultarea membrilor USR București și reluarea negocierilor printr-o comisie mixtă. De asemenea, aceștia notează că distribuția candidaturilor ”nu trebuie să fie rezultatul unui troc, ci reflecția muncii și competenței celor mai buni candidați”.
În plus, cei care semnează scrisoarea deschisă subliniază că ”USR va trebui să acționeze ca un partid unit dacă vrem să salvăm cu adevărat România. Sperăm că locul luptelor interne va fi luat de un consens pentru binele comun, întrucât există lucruri mai importante decât interesele și orgoliile personale”.
sursa