Pentru prima dată în ultimii 35 de ani, românii se află în fața unei alegeri prezidențiale în care candidatul nu este perceput ca un lider autonom, ci ca un „protejat” al cuiva. Dar în acest caz, al cui protejat este, de fapt, Călin Georgescu?
Un apropiat al lui George Simion, care a dorit să-și păstreze anonimatul din cauza sensibilității subiectului, spunea recent într-o discuție confidențială: „De fiecare dată când îl văd pe Simion invocându-l serios pe Călin Georgescu, mă aștept să izbucnească în râs. Pentru că disprețul pe care îl are față de el e uriaș”.
Această mărturie a fost făcută înainte de apariția lui Călin Georgescu în emisiunea lui Marius Tucă, în care fostul candidat la președinție a repetat obsesiv că Simion ar fi „protejatul meu mai tânăr”, o etichetă rostită cu un aer superior și arogant. Tonul său, adoptat constant în ultimele luni, a stârnit neliniște profundă în rândul unei părți a publicului.
De-a lungul emisiunii, Georgescu a insistat să-l numească pe liderul AUR „protejatul meu”, o formulare care pare mai degrabă scoasă dintr-un scenariu de film cu mafioți decât din discursul unui om politic. Nu doar că tonul său a fost condescendent, dar și mesajul implicit – acela de subordonare – a fost transmis clar și repetat. Oamenii simt această disonanță. Cine ar accepta să fie prezentat, în viața de zi cu zi, drept „protejatul” cuiva? Acest limbaj nu are nimic în comun cu democrația sau suveranismul pe care cei doi pretind că le susțin – e un limbaj al vasalității, al dependenței personale.
Această atitudine trădează nu doar dispreț reciproc între Georgescu și Simion, ci și o lipsă de logică. În timp ce Simion atacă aparatul bugetar și îi numește pe funcționarii publici „paraziți”, Georgescu îi completează cu „pile și amante”. Dar când vine vorba despre propria relație cu candidatul prezidențial, rolul de „protejat” pare brusc legitim și onorabil.
Această contradicție nu pare să-i deranjeze nici pe Georgescu, nici pe Simion. În mod paradoxal, ei critică sistemul clientelar, dar operează exact în aceiași termeni când e vorba de putere și influență. În ochii lor, „pilele” altora sunt rușinoase, dar „protejații” lor merită funcții înalte.
Poate că absența lui George Simion de la cele șapte dezbateri televizate nu ține nici de o strategie elaborată, nici de frică. Poate că e pur și simplu un instinct de conservare: știe că, într-un moment de sinceritate bruscă, ar putea să nu se mai abțină și să-i spună lui Călin Georgescu exact ce gândește despre acest joc de umbre și etichete.
În cele din urmă, întrebarea esențială rămâne: vrea România un președinte care apare pe buletinul de vot ca „protejatul cuiva”? Sau vrea un lider cu gândire și voință proprie?
