Dosarul „Dragnea vizită la Trump” s-a închis: DNA a stabilit că fapta nu există

Acum opt ani, Liviu Dragnea îl influența pe Sorin Grindeanu, iar evenimentele au culminat cu deschiderea unui dosar penal. Recent, DNA a decis că fapta penală nu există și a închis cazul.

Vizita la Washington și rolul lui Grindeanu

Dosarul avea legătură cu vizita făcută de Liviu Dragnea și Sorin Grindeanu în ianuarie 2017 la Washington, cu ocazia inaugurării primului mandat al președintelui SUA, Donald Trump. Procurorii DNA susțineau că Dragnea ar fi încercat să-și folosească influența asupra premierului Grindeanu și a unor reprezentanți ai MAPN și MAI pentru ca compania americană Circinius Defence LLC să obțină contracte cu Armata României. Obiectul contractelor era „sistemul C4I cu capabilități de integrare ISTAR” și un Centru de Analiză a Informațiilor din Surse Deschise (OSINT).

În realitate, Elliott Broidy, care controla compania, i-a oferit lui Dragnea vizita la ceremonia de inaugurare a lui Donald Trump și mai multe servicii de lobby. Astfel, Dragnea l-a însoțit pe Grindeanu la o cină restrânsă cu președintele american, iar cei doi s-au întâlnit și cu președinții Comisiilor pentru afaceri externe și pentru Servicii Secrete din Camera Reprezentanților, precum și cu viitorii consilieri ai Casei Albe pentru securitate națională și cibernetică.

De asemenea, Dragnea era acuzat că și-ar fi folosit influența de lider de partid pentru a-l ajuta pe Gheorghe Dimitrescu să ajungă consulul general al României la Bonn, în schimbul a 100.000 de dolari plătiți unei firme de lobby.

DNA stabilește că fapta nu există

Patru ani după deschiderea dosarului, DNA a ajuns la concluzia că fapta penală nu există, potrivit G4Media. La momentul inițial, alături de Dragnea, au fost trimiși în judecată Cristian Burci, Dan Belcea și Gheorghe Dimitrescu.

Când s-au separat drumurile lui Dragnea și Grindeanu

Relația dintre Grindeanu și Dragnea s-a deteriorat la câteva luni după vizita din Washington. Dragnea i-a retras sprijinul politic guvernului condus de Grindeanu, ceea ce a dus la căderea executivului. De atunci, drumurile celor doi s-au despărțit: Grindeanu a urcat treptat în PSD, iar Dragnea a trecut prin închisoare și s-a retras treptat de pe scena politică pe care a dominat-o ani de zile.

De la Parteneri